Școala Postliceală „Carol Davila” Tecuci vă propune o experiență de viață care vă poate schimba viitorul. Școala noastră va realiza o colaborare cu firma ValmonHelsevikar A.S., reprezentată de domnul Thomas Martin Wiggen, în vederea studierii limbii norvegiene. Cursurile de limbanorvegiană se vor organiza în incinta Școlii Postliceale „Carol Davila” Tecuci și vor fi finanțate de […]
Read MoreStimați cetățeni, în perioada 8.07 – 12.07.2016 vor fi aplicate tratamente aviochimice de combatere a dăunătorilor, insectelor de disconfort, țânțarilor, muștelor, omizilor, gândacilor de pe arealul municipiului Tecuci. În cazul în care vremea este nefavorabilă, aplicării tratamentului, întreaga procedură se amână pentru următoarele zile propice desfășurării acestei activități. Pentru evitarea intoxicațiilor la familiile […]
Read MoreGuvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, 6 iulie, continuarea programului „Euro 200”, care prevede acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor pentru achiziţionarea de calculatoare. Guvernul a aprobat modelul bonului valoric de care vor beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din […]
Read MoreIeri, 6 iulie, a avut loc prima ședință a Consiliului local în noua formulă Pe ordinea de zi au fost anunțate 5 proiecte, însă ulterior aceasta a fost completată cu încă 3 proiecte, respectiv: modificarea tarifelor practicate de SC Zone Verzi Tec SRL Tecuci pentru lucrări de administrare și întreținerea spațiilor și zonelor verzi […]
Read MoreÎn perioada 27-28 august 2016 va fi organizată ediţia a XXVII-a Festivalului național „Cântă de răsună lunca”, manifestare care îşi propune să ofere un cadru de afirmare iubitorilor muzicii şi dansului popular, să stimuleze cercetarea, păstrarea şi valorificarea tradiţiilor muzicale, coregrafice şi etnografice ale folclorului romanesc. Evenimentul se adresează grupurilor şi ansamblurilor folclorice, dorindu-se a […]
Read More