Infracţiuni rutiere

 În seara zilei de 30 octombrie 2016, în jurul orei 20, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au oprit pentru control pe raza comunei Gohor, un autoturism  condus de un tânăr de 26 ani din comuna Brăhășești. 

În urma verificării documentelor, polițiștii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fapt pentru care au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere. 
În noaptea de 30 octombrie 2016, ora 00.30, un tânăr de 26 ani din comuna Barcea, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Drăgănești, a surprins și accidentat un localnic de 29 ani, care traversa strada prin loc nepermis și fără să se asigure.

În urma impactului, pietonul a fost rănit,  nefiind necesară internarea acestuia în spital, iar polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.



error: Content is protected !!