Astăzi este Ziua Protecţiei Civile

În fiecare an, la data de 28 februarie, sărbătorim Ziua Protecţiei Civile

exercitiu-alarmare-tecuci Protecţia Civilă este o componentă a apărării naţionale și cuprinde un complex de măsuri pentru ocrotirea populaţiei, a bunurilor materiale în caz de război, calamităţi sau catastrofe şi asigură condiţiile necesare supravieţuirii acestora.

Instinctul de conservare şi de apărare a fiinţei umane în situaţii de pericol, manifestat şi transmis din generaţie în generaţie de către comandanţii de oşti, de populaţia însăşi, îşi găseşte oficializarea scrisă, pentru prima dată în istoria poporului român, în scrisoarea domnitorului Neagoe Basarab (1512 – 1521) către fiul său Teodosie, în care îl sfătuieşte pe el şi pe urmaşi, ca în caz de război, populaţia civilă (copii, bătrâni, femei) să fie dusă (protejată prin evacuare), în zone inaccesibile cotropitorilor, în afara zonelor unde urmează să aibă loc luptele cu vrăjmaşii cotropitori.

Acest înscris ce străbate Evul Mediu, istoria modernă şi contemporană a poporului român se numeşte astăzi protecţia populaţiei civile şi a valorilor material-spirituale.

În acest an se împlinesc 84 ani de când, prin Înaltul Decret Regal nr. 468/1933, se aprobă „Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”, având ca scop limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, acesta constituind actul de naştere al Protecţiei Civile.

 

Sursa: internet