Concurs de admitere în instituțiile M.Ap.N.

academia-alexandru-cel-bun Ministerul Apărării Naţionale organizează concurs de admitere în anul 2017 la următoarele instituţii militare de învăţământ superior pentru formarea ofiţerilor:

  • Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, durata studiilor 3 ani, 203 de locuri;

  • Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” Braşov, durata studiilor 3 ani, 159 de locuri;

  • Academia Forţelor Navale „Mircea Cel Bătrân” Constanţa, durata studiilor 4 ani, 66 de locuri;

  • Academia Tehnică Militară Bucureşti, durata studiilor 4 ani, 180 de locuri;

  • Institutul Medico-Militar Bucureşti, Medicină generală, durata studiilor 6 ani, 27 de locuri, Medicină dentară, durata studiilor 6 ani, 1 loc, Farmacie, durata studiilor 5 ani, 2 locuri;

  • Secţia Institutului Medico-Militar Tg.-Mureş, Medicină generală, durata studiilor 6 ani, 20 de locuri.

Criterii Generale și Specifice (pentru candidat/candidată):

– să aibă cetăţenie română şi domiciliul stabil în ţară de cel puțin 6 luni;

– să fie declarat/ă „apt/ă medical” (vizita medicală este gratuită);

– să aibă vârsta de maximum 26 ani (24 ani pentru aviaţie naviganţi), împliniţi în anul organizării concursului de admitere;

– să fie înmatriculat/ă în ultimul an de liceu sau să fie absolvent/ă de învăţământ liceal, cu sau fără diplomă de bacalaureat, dar să facă dovada promovării acestui examen pînă la admitere;

– să nu fi fost condamnat/ă penal şi să nu fie în curs de urmărire penală, să aibă un comportament moral în societate.

Selecţia: susţinerea unor probe eliminatorii: evaluări psihologice aptitudinale, sportive, interviul de evaluare finală.

Admiterea: test grilă eliminatoriu la limba engleză şi un test grilă la una sau două discipline studiate în liceu, în funcție de academie.

Important!  Se asigură gratuitate pe timpul studiilor (hrănire, echipare, cazare, transport, asistenţă medicală etc.). La finalizarea studiilor, prin contract, se primește repartiție în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Informaţii suplimentare se primesc la sediul biroului, Galaţi, str. Cerealelor, nr. 2 sau la telefon: 0236. 497.031. Programul biroului este luni, miercuri, joi şi vineri, între orele 8.30 – 16.30, marţi între orele 10.30-18.30.

Comandantul Centrului Militar Judeţean Galaţi

Lt. Col. Dorin Țigănașu