Interviu cu interpretul Mihai Trăistariu

 Prezent la Tecuci în calitate de președinte al juriului la  Festivalului Național de muzică ușoară „Floare de April” din acest an, nu puteam rata ocazia de a-i solicita îndrăgitului interpret și compozitor Mihai Trăistariu, un scurt interviu. Abordându-l într-o pauză interpretul s-a dovedit cât se poate de amabil răspunzând cu mare plăcere întrebărilor mele. Rep….

Continuă lectura

Festivalul „Floare de April” şi-a desemnat câştigătorii

 Într-o atmosferă de adevărată sărbătoare, cu un public numeros şi o scenă frumos ornată, în care au dominat aranjamentele florale, sala de spectacole „Ion Petrovici” a Casei de Cultură Tecuci a găzduit  sâmbătă, 29 aprilie 2017, cea de a XXIV-a ediţie a Festivalului-concurs naţional de interpretare a muzicii uşoare. Scopul acestui concurs este descoperirea unor…

Continuă lectura

Atenţie unde mergeţi la picnic de 1 Mai!

 La cinci ani de la intrarea în vigoare a Legii picnicului, în unele oraşe din ţară nu există nici măcar un loc de recreere amenajat sau, dacă există, nu sunt îngrijite suficient, iar oamenii care vor să iasă la iarbă verde merg mai degrabă pe malurile apelor sau în apropierea pădurilor. Există însă şi oraşe…

Continuă lectura

Recomandări pentru o minivacanță în siguranță

 În timpul minivacanţei de 1 Mai, polițiști gălățeni vor fi la datorie alături de celelalte forţe din sistemul integrat de ordine public, pentru a asigura menținerea unui climat de siguranță publică. Zilnic vor acţiona peste 230 de poliţişti din structurile operative ale I.P.J. Galaţi,  precum şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale. O atenţie…

Continuă lectura

Ziua Internaţională a Dansului

În fiecare an, la data de 29 aprilie, este celebrată Ziua Internaţională a Dansului  În 1982, Institutul Internaţional de Teatru, prin Comitetul Internaţional al Dansului, a hotărât ca în fiecare an, la data de 29 aprilie, să fie celebrată Ziua Internaţională a Dansului. Sărbătoarea comemorează astfel şi ziua de naştere a creatorului baletului modern, Jean-Georges…

Continuă lectura