Moşii de Vară – tradiţii şi obiceiuri

Sambata mortilor Moşii de Vară sau Sâmbătă Morţilor de dinaintea Rusaliilor este o sărbătoare dedicată pentru pomenirea morţilor. Această sărbătoare nu are o dată fixă. Anul acesta, Moşii de vară sunt prăznuiţi sâmbătă, 3 iunie.

Tradiţii şi obiceiuri

Există foarte mult superstiţii legate de această sărbătoare. Printre cele mai cunoscute se numără: nu este voie să dormi afară, să nu mergi fie la răspântii, fie la fântână deoarece în Joia Mare bântuie morţii.

Tot în această zi se duc la biserică crengi de tei şi frunze de nuc, pe care preoţii le sfinţesc iar mai apoi creştinii le pun la icoană sau la streaşina casei pentru că spiritele rele să ocolească gospodăria. Mai mult, în popor se crede că teiul sfinţit poate vindecă surzenia.

De ziua Moşilor de Vară se obişnuieşte ca oamenii să împartă oale pentru ca cei trecuţi în nefiinţă să aibă din ce bea apă. Mai mult, femeile nu trebuie să toarcă în această zi deoarece colacii daţi pentru pomenirea morţilor se întorc. Nici lăturile nu se aruncă în această zi, deoarece pot ajunge în gura morţilor de afară, iar ei se pot răzbuna.

Din acelaşi motiv oamenii nu au voie să măture în această zi. Iar dacă vrei că asupra ta să nu se abată furtuni sau pierderi, din primul fel de mâncare pe care îl găteşti în această zi trebuie să dai pomană celor nevoiaşi. Oamenii dau de pomană şi ceapă sau usturoi verde, pentru ca grădina lor să rodească.

Dacă în ziua Moşilor de Vară oamenii scot apă din fântână, aceştia lasă un bănuţ pentru apă celor morţi. Tot ceea ce dai de pomană trebuie să fie nou şi proaspăt.

Se spune că dacă arunci afară o crenguţă de tei sfinţit în timpul ploii, această va înceta. Mai mult, în trecut se credea că femeile care muncesc în această zi vor avea mâinile amorţite. Nu în ultimul rând, dacă în ziua Moşilor de Vară plouă înseamnă că anul va fi unul mănos, scrie calendarulortodox.ro.

 

Sursa: ampress.ro