Rămas Bun, Şcoală Dragă!

FEG Tecuci (7) Cert, faptul s-a consumat de ceva timp, dar acum s-a ivit momentul psihologic de a da frâu simţămintelor pe care le-am trăit la frumoasa festivitate a absolvenţilor AMF III/AMG III. Atunci ne-am întâlnit pentru ultima oară costumaţi cu robele de absolvenţi şi când am primit ofrandă muncii noastre pentru ultimul nostru an şcolar – diplomele de premiere precum şi evidenţierea şefilor de promoţie.

Ne simţeam frumoşi, împodobiţi cu tocele „academice” şi cravatele green care personificau ţinută noastră festivă, trăiam sentimente contradictorii de nostalgie, păreri de rău că ne despărţeam de colegi şi de minunaţii noştri profesori, dar şi speranţa şi bucuria unui nou început.

FEG Tecuci (2) În timp ce pe ecran derula filmuleţul-document al şcolii, noi urcăm mândri pe scenă, când d-na director ne înmâna diplomele meritate, ştiind foarte bine că şi acest moment va deveni „istorie” şi ne vom regăsi şi noi, dublă serie de absolvenţi ai F.E.G. „Education” Tecuci, pe pelicula care marchează  evoluţia celor 6 ani de existenţă ai şcolii.

Am băut o cupă de şampanie în jurul tortului de absolvire, dorindu-ne reciproc baftă mare la examenul de certificare a competenţelor ce bate la uşă, făcându-ne promisiunea de credinţă că vom fi performanţi la locul de muncă, dăruind sănătate tuturor semenilor noştri care vor avea nevoie de serviciile noastre.

 

Noi, absolvenţii F.E.G. 2017