Înălțarea Sfintei Cruci

Inaltarea Sfintei Cruci Mii de creștini sărbătoresc astăzi Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii. Aceasta este singura sărbătoare cu post aspru şi rugăciune care are loc în fiecare an pe data de 14 septembrie.

Spre deosebire de alte sărbători creștine, Înălţarea Sfintei Cruci se cinsteşte cu post aspru, Crucea fiind un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului.

Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii marchează şi două evenimente solemne: Aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Această sărbătoare aminteşte de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În ajunul luptei cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor (307-312), împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia „Prin acest semn vei invinge”.

Împăratul a învins, iar mama lui, după izbândă, a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota. Acolo au fost găsite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus şi două ale tâlharilor ucişi odată cu el. Pentru a afla care este crucea pe care a fost răstingnit Iisus, patriarhul Ierusalimului Macarie a apropiat fiecare cruce de o fată care tocmai murise. Când Macarie a aşezat lânga ea Sfânta Cruce, se spune că tânăra a înviat.

Vestea s-a răspândit ca fulgerul, iar biserica a devenit neîncăpătoare pentru credincioşii care soseau să vadă Sfânta Cruce. În anul 335 după Hristos, Patriarhul a înălţat-o să fie văzută de tot poporul şi de atunci în fiecare an, la 14 septembrie, se sărbătoreşte acest eveniment.

De Înălțarea Sfintei Cruci, sau Ziua Crucii, se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăgună, năvalnic), care sunt duse, împreună cu buchet de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Plantele astfel sfinţite se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste.

Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli, în lăutoarea fetelor, pentru a nu le cădea părul, şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele, în special de trăsnete.

 

Sursa: internet

Please follow and like us: