Cu sacul la programul lăudat

Campanie Tecuci (2) În luna iunie 2017 a fost făcută, cu tam-tam, o campanie prin care cetăţenii municipiului Tecuci erau îndemnaţi să colecteze selectiv deşeurile.

Concret, campania a constat în împărţirea de pliante şi saci de plastic de către primarul tecucean. Fiecare gospodărie a primit un sac şi un pliant.

„Ce pot face cu un singur sac?”, a întrebat un contribuabil. „Puteţi să îl refolosiţi de fiecare dată. Aruncaţi conţinutul şi păstraţi sacul”, a fost răspunsul primarului.

Campanie Tecuci (3) De atunci au trecut şase luni iar sacii împărţiţi s-au uzat. În condiţii normale astfel de saci sunt împărţiţi lunar, de către administraţie, o dată cu programul colectării selective pentru fiecare zi din lună.

„Avem o mică staţie de sortare şi, în plus, încercăm să facem colectare selectivă. Am distribuit oamenilor pungi pentru colectarea selectivă şi le-am explicat că, dacă ne ajută pe noi, se ajută de fapt pe ei. Până acum, semnele sunt bune, tecucenii par să vrea să se implice. Dacă reuşim să facem colectarea selectivă, vom ţine taxa de habitat la un nivel decent, altfel ar putea să ajungă şi la 200 de lei”, a declarat ieri edilul Hurdubae, într-un interviu pentru Adevărul.

Campanie Tecuci (1) Contribuabilii municipiului Tecuci încă aşteaptă o dare de seamă care să conţină toate detaliile, pe marginea acestei colectări selective. Astfel, tecucenii ar putea afla care au fost cheltuielile legate de informarea cetăţenilor, cheltuielile cu selectarea deşeurilor, precum şi câştigurile financiare obţinute din această acţiune.