Chiar aşa: Până când, edile?

Program Ieri am fost întrebaţi: „De ce nu afişaţi şi posturile vacante din Primărie şi celelate instituţii sau societăţi subordonate Consiliului Local Tecuci?”.

Răspunsul este simplu. Afişăm posturile vacante doar în măsura în care acestea sunt date publicităţii. Dacă anunţurile pentru concursuri nu sunt publicate de către instituţii, nu avem ce afişa.

Pe de altă parte, anunţurile cu concursurile dispar de pe site-urile instituţiilor fără vreo explicaţie logică. Aşa s-a întâmplat şi cu concursul pentru doi directori la spital al cărui anunţ a dispărut. Concursul, probabil, este în derulare.   

Astăzi, altcineva ne-a scris: „Știu că ați urmărit îndeaproape concursul de la primărie, în cadrul Proiectului <<Șansa T>>. După prima etapă, unde am picat interviul cu brio, au fost declarate admise două persoane de pe alte meleaguri, Sarcinschi și Stamate, care nu au <<călcat>> niciodată la servici. După tot acel circ de concurs am făcut o plângere penală. Acum începe etapa a II-a, unde apare un alt candidat – Zamfir Florin Ioan, se pare după aceleași meleaguri bucureștene, și care o să vină, cred, la fel ca ceilalți, cu subiectele în buzunar și așteptat la gară de mașina primăriei. Voiam să vă întreb, că sunteți mai în temă decât mine: în acest oraș există Parchet, Poliție? Este ceva de necrezut ce se întâmplă la aceste concursuri în primărie…. Până când?”.

Pe vremea administraţiei Ţuchel, în Primăria Tecuci lucrau 114 angajaţi pe funcţii publice sau contractuale. În administraţia Hurdubae numărul angajaţilor, funcţionari publici şi personal contractual, a ajuns la 205. Asta înseamnă că în cele 586 de zile ale administraţiei Hurdubae în Primărie au fost angajate peste 120 de persoane. La fiecare cinci zile, în Primăria Tecuci mai apărea un angajat. Am luat în considerare şi persoanele demise de actuala administraţie, astfel încât numărul noilor angajări a depăşit 120.

Cu o armată dublă de angajaţi în Primărie ar fi trebuit să avem un oraş model, dar, din păcate, lucrurile nu stau tocmai aşa. În afara funcţionarilor vechi, care ştiu ce au de făcut, noii funcţionari cred că altcineva trebuie să le facă treaba. Unii nici nu calcă pe la servici, ori probabil că vin în Primărie prin rotaţie, dar salariul le intră pe card.

Această situaţie trenează fiindcă la Tecuci PSD face legea. Nouă nu ne rămâne decât să întrebăm: „Până când?”.