La mulţi ani, Tecuci! – Galerie foto

Ziua Unirii Tecuci (1) Astăzi, în intervalul unei ore, de la 9 la 10, în Tecuci a avut loc marcarea celor 159 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Evenimentul a decurs pe repede-nainte, din cauza gerului matinal. În jurul statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza s-au strâns cadre militare, funcţionari publici, preoţi, membri de partid şi câţiva elevi care mai aveau puţin şi degerau.

Cei prezenţi au asistat la slujba religioasă făcută de un sobor de preoţi, au ascultat discursurile protoiereului Vasile Joghiu, profesorilor Ovidiu Vrabie şi Vasile Ghica, iar în final al primarului.

Au urmat depunerile de coroane, iar manifestarea s-a încheiat cu Hora Unirii.

Galerie foto: