Circula băut și fără permis de conducere

Etilotest La data de 23 ianuarie, în jurul orei 23.30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Brăhășești au oprit în trafic un autoturism care circula pe DC 86 din direcția Brăhășești spre Toflea.

Întrucât bărbatul aflat la volanul autoturismului a declarat că nu deține documentele de identitate asupra sa, polițiștii l-au condus la sediul postului de poliție pentru identificarea acestuia.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că bărbatul de 30 ani, din localitate, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Mai mult, fiind testat cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie de 0.17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul  fără permis și i-au aplicat bărbatului o sancțiune contravențională.