Calendarul simulărilor pentru Bacalaureat și Evaluare Naţională

examen eleviMinisterul Educatiei a anunţat calendarul simulării probelor scrise ale examenelor naţionale de Bacalaureat și Evaluare Naţională din anul şcolar 2017-2018.

Elevii din clasele a XI-a şi a XII-a, dar cei din clasa a VIII-a vor susţine simulările probelor scrise pentru Bacalaureat şi pentru Evaluarea Naţională în luna martie. Cei din clasa a VIII-a vor începe pe 5 martie, cu simularea la limba română, vor continua a doua zi, pe 6 martie, cu cea la matematică, iar rezultatele vor fi comunicate pe 16 martie.

Clasele a XI-a şi a XII-a, vor susţine simulările probelor scrise pentru Bacalaureat în perioada 19-22 martie. Simularea la limba română va avea loc pe 19 martie, cea la matematică sau istorie, pe 21 martie, iar cea la alegere, în funcţie de profil sau specializare, pe 22 martie. Rezultatele vor fi afişate pe 30 martie. Prezenţa este obligatorie, anunţă reprezentanţii ministerului.

Simularea pentru Bacalaureat va avea loc în perioada 19-22 martie.

Calendarul Simulării la Evaluarea Naţională, clasa a VIII-a:

5 martie – Limba și literatura română

6 martie – Matematică

7 martie – Limba și literatura maternă

16 martie – comunicarea rezultatelor

Simularea probelor scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat (program comun pentru clasele a XI-a și a XII-a)

19 martie – Limba și literatura română/E)a)

20 martie – Limba și literatura maternă/E)b)

21 martie – proba obligatorie a profilului/E)c).

22 martie – proba la alegere a profilului și specializării/ E)d) (doar pentru elevii clasei a XII-a)

30 martie – comunicarea rezultatelor.

Prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2018 începe luni, 12 februarie 2018, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A).

„Subiectele sunt elaborate de către specialiștii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, în mod similar cu modelele publicate pe www.subiecte.edu.ro, și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen și parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea”, precizează Ministerul Educaţiei, într-un comunicat.