Fără permis la volanul unui autoturism

Politist La data de 4 martie, în jurul orei 13, polițiștii Postului de Poliție Cudalbi au oprit în trafic, pe D.J. 251C un autoturism condus de un bărbat de 47 ani, din sat Mândrești, comuna Valea Mărului.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că numărul de înmatriculare provizoriu,  al autoturismului era expirat din data de 13.07.2015 și bărbatul aflat la volan nu era posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat și conducere a unui vehicul fără permis de conducere.