Accident rutier cauzat de nerespectarea culorii roşii a semaforului

 accidentUn bărbat de 35 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă după ce a ignorat culoarea roşie a semaforului şi a pătruns într-o intersecţie cu maşina pe care o conducea, lovind un alt autovehicul care circula regulamentar.

Ieri, 6 martie, la ora 11.30, Poliţia municipiului Tecuci a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitate.

„Din primele verificări efectuate de poliţiştii ajunşi la faţa locului, a reieşit că un bărbat de 35 ani, din municipiul Tecuci, a condus autoturismul pe strada Gheorghe Petraşcu şi ajungând la intersecţia cu strada Vasile Alecsandri, nu a respectat semnificaţia culorii roşii a semaforului şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

În urma impactului, maşina care circula regulamentar a fost proiectată pe trotuar, unde a rănit un bărbat de 31 ani. Şi şoferul autoturismului a suferit răni, cei doi fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.