Bandă de spărgători anihilată de poliţişti

Miercuri, 28 martie, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale au identificat cinci tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Au fost efectuate 7 percheziții domiciliare și au fost puse în executare 7 mandate de aducere, cei în cauză fiind depistați și conduși la sediul poliției.

Din cercetări a reieșit faptul că în data de 21 februarie 2018, în jurul orei 1.50, cinci tineri cu vârste între 18 și 25 ani, toți din comuna Pechea, ar fi pătruns, prin forțarea sistemului de închidere al ușii de acces, în sediul unei societăți comerciale situată în localitate, de unde ar fi sustras o casetă de bani în care se afla suma de aproximativ 6.100 lei.

De asemenea, în noaptea de 20/21 martie 2018, aceștia ar fi pătruns, prin efracție, într-o locuință de pe raza aceleiași localități, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, printre care o bicicletă, un televizor, lenjerii de pat și articole de îmbrăcăminte.

Persoanele în cauză au fost reținute, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentate instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Prejudiciul în cazul furtului din locuință a fost recuperat în totalitate, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.