Jandarmii gălăţeni pregătiţi pentru manifestările Sfintelor sărbători de Paşte

d3543-jandarmi Peste 130 de jandarmi gălăţeni, constituiţi în echipe mobile auto, patrule de jandarmi, patrule mixte poliţist – jandarm cât şi echipe operative de combatere a faptelor antisociale, vor asigura, la nivelul judeţului Galaţi, ordinea şi siguranţa publică cu ocazia Sărbătorilor de Paşti.

Pentru desfăşurarea într-un climat normal a manifestărilor religioase prilejuite de Învierea Domnului, jandarmii gălăţeni vor fi prezenţi în zona a 7 lăcaşe de cult (Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi,  Catedrala şi patru biserici din Tecuci şi Mănăstirea Gologanu) pe timpul oficierii slujbelor religioase, precum şi pe căile de acces spre acestea. De asemenea, în Noaptea de Înviere, efective ale Grupării de Jandarmi Mobile Bacău se vor regăsi în dispozitive de ordine publică la Mănăstirile Tudor Vladimirescu şi Buciumeni.

Totodată, premergător acestei perioade, vor fi intensificate măsurile de ordine publică şi se vor desfăşura acţiuni, cu precădere în zonele şi arterele intens circulate, urmărind descurajarea persoanelor care tulbură ordinea şi liniştea publică sau comit fapte contrare legii. Astfel, cetăţenii pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul forţelor de ordine, atât prin contact direct, cât şi prin apelarea serviciului unic de urgenta 112.

Sfătuim cetăţenii să nu poarte la vedere bunuri de valoare (bijuterii, sume de bani etc.), care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase, să nu îşi lase eventualele bagaje nesupravegheate, iar în cazul în care sunt însoţiţi de copii, să le acorde o atenţie deosebită, deoarece aceştia se pot rătăci cu uşurinţă. De asemenea, pentru evitarea producerii oricărui incident nedorit, recomandăm participanţilor la toate manifestările din această perioadă să respecte indicaţiile forţelor de ordine.

Deoarece multe persoane vor sărbători în natură, la picnic sau grătar, recomandăm respectarea prevederilor Legii 54 din 2012, cetăţenii având obligaţia să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă, să respecte orarul de desfăşurare a activităţii de picnic corespunzător zonei respective, să lase locul în care au desfăşurat activitatea de picnic curat şi nealterat. Încălcarea oricăror prevederi ale prezentei legi vor atrage sancţiuni contravenţionale.

Pentru sesizări, cetăţenii pot solicita non-stop sprijinul Jandarmeriei Galaţi, apelând numărul de telefon 112 sau 0236.422.946.

 

Întrucât se apropie sărbătoarea Sfintelor Paşti, comanda Jandarmeriei Galaţi şi toţi jandarmii gălăţeni urează cetăţenilor judeţului nostru ca Lumina sfântă să coboare liniştea şi pacea, iar minunea Învierii Domnului Iisus Hristos să dăinuie în inimile tuturor, să lumineze viaţa şi să aducă renaşterea credinţei, a speranţei a bucuriei, cu bunătate şi căldură în suflete.

Paşte Fericit!