Cine este şoferul care a provocat accidentul pe DN 25

Accident Independenta
Foto: Grupul şoferilor din Galaţi

Şoferul acuzat de producerea accidentului de luni, 9 aprilie, pe DN 25, care leagă oraşele Tecuci şi Galaţi, în care 3 persoane au murit şi alte 7 au fost rănite, este un preot.

El a mărturisit anchetatorilor că a intrat într-o depăşire neregulamentară, când se întorcea de la gară. De acolo îi luase pe socrii săi, care veneau în vizită cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Din păcate, rudele sale au murit. Preotul este cercetat pentru vătămare corporală şi ucidere din culpă.

Preotul Florin Şerbu are 45 de ani şi slujeşte într-o parohie din comuna Independența, de lângă Galaţi.

Luni se întorcea acasă, cu rudele pe care le-a luat de la gară, iar la un moment dat, pe drum a intrat într-o depăşire ilegală, într-o zonă cu vizibilitate redusă.

S-a izbit frontal de o maşină care circula regulamentar, iar soacra sa nu a avut nicio şansă – a murit pe loc. La fel şi tatăl şoferului din cealaltă maşină. Socrul său a decedat la spital, scrie stirileprotv.ro.