Cu cât a scăzut puterea de cumpărare în ultimul an

Joi, 3 mai, adică ieri, a avut loc o întâlnire între reprezentanţii BNR, pe de o parte, şi cei ai guvernului, pe de altă parte.

S-au aflat faţă în faţă doi reprezentanţi ai Băncii Naţionale ai României şi cinci reprezentanţi ai guvernului. Unii vor spune că cei de la guvern au venit în număr mare la intimidare. Adevărul este că a fost nevoie de cinci creiere pentru a înţelege explicaţiile guvernatorului şi viceguvernatorului BNR.

Chiar şi aşa, reprezentanţii BNR se pare că au vorbit cu pereţii fiindcă după întâlnire reprezentanţii guvernului au declarat că această creştere a inflaţiei, de 4,95 %, se datorează unor factori externi şi nu politicii fiscale a guvernului.

Unul dintre graficele prezentate de BNR la întâlnirea de ieri arată modul în care a crescut inflaţia în ultimele 12 luni.

În 17 septembrie 2017 a avut loc o creştere cu 0,5 % a inflaţiei pe fondul majorării accizei la carburanţi; la 17 octombrie inflaţia crescuse cu încă 1,3 % datorită scumpirii energiei electrice şi a celei de-a doua accize la carburanţi. În 17 noiembrie 2017 inflaţia a mai crescut cu 0,7 % din cauza creşterii cotaţiei ţiţeiului şi a crizei ouălor; la 18 ianuarie inflaţia a crescut cu 0,8 % datorită creşterii preţurilor la energia electrică şi gazele naturale. Însumate, toate aceste scumpiri au condus la o creştere cu încă 3,3 % a inflaţiei, până la data de 18 martie atunci când indicele inflaţiei a atins cota de 4,95 %.

Dar creşterea inflaţiei înseamnă scăderea puterii de cumpărare a populaţiei, ceea ce conduce la faptul că în ultimul an puterea de cumpărare a populaţiei a scăzut cu 4,95 %.

Partizanii „factorilor externi” care au condus la creşterea inflaţiei trebuie să se mulţumească doar cu creşterea cotaţiei ţiţeiului. În rest, accizele la carburanţi, scumpirea energiei electrice sau criza ouălor ţine de politica fiscală a guvernului.

Perdanţii acestei politici fiscale pot fi împărţiţi în două categorii. Pe de o parte sunt salariaţii la stat în cazul cărora salariile au crescut semnificativ, pe de altă parte sunt salariaţii în mediul privat ale căror salarii au crescut doar cu suma contribuţiilor pe care le datorează statului.

În primul caz, prin scăderea puterii de cumpărare, salariaţii la stat au ajuns la aceeaşi putere de cumpărare pe care au avut-o şi înainte de creşterea salariilor. În schimb salariaţii din mediul privat au ajuns să cumpere mai puţin decât cumpărau înainte de creşterea salariilor.

Cine este vinovat de această situaţie, rămâne să stabiliţi singuri.