Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor – Joi, 17 mai

Sărbătoarea Înălţarea Domnului cade întotdeauna la 40 de zile după Înviere, de aceea se serbează mereu în joia săptămănii, a şasea după Paşti. Deşi sărbătoarea are o bază biblică şi s-a prăznuit de timpuriu, mărturii scrise despre existenţa ei avem doar din secolele III – IV. Aşa, de exemplu, Constituţiile Apostolice o menţionează ca pe una dintre cele mai vechi sărbători.

După unele mărturii istorice, ea se prăznuieşte la început odată cu Cincizecimea, sau Rusaliile, deci la 50 de zile de la Înviere. Începând cu secolul al IV-lea, o serie de Sfinţi Părinţi fac referire la această sărbătoare, lăsând predici sau cuvântări ţinute cu această ocazie, aşa cum fac Sf. Ioan Gură de Aur, Fericitul Augustin, Sf. Atanasie al Alexandriei şi Sf. Grigorie de Nissa, ca şi Socrate. Dacă pelerina Egeria vorbeşte de serbarea ei odată cu Rusaliile, Fericitul Augustin (sec. V) ne arată că în vremea lui ea era generalizată şi serbata la 40 de zile după Înviere, în toată lumea creştină.

Sărbătoarea a căpătat o importanţă deosebită după ce Sf. Împărăteasă Elena, mama Sf. Constantin cel Mare, a construit o biserică măreaţă pe muntele Măslinilor, de unde se înălţase Domnul şi unde sărbătoarea se prăznuia cu mare fast, asa cum se face şi astăzi.

Există obiceiul ca în această zi, creştinii să se salute cu „Hristos s-a înălţat!”. Tot în această zi, în bisericile noastre se face pomenirea generală a eroilor morţi pe câmpurile de luptă, pentru ca sufletele lor să se bucure de ajutorul Mântuitorului înălţat la cer. În unele părţi de ţară, în ajunul Înălţării, seara, se pun frunze de pelin la ferestre şi la uşi, ca şi în paturi.

În această zi, Mântuitorul Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. La această minune au mai luat parte şi Apostolii şi cei doi îngeri. Aceştia din urmă le-au vorbit apostolilor despre cea de-a două venire a lui Hristos, şi le-au cerut să nu fie copleşiţi de durerea despărţirii de Mântuitor.

Tradiţii şi obiceiuri:

De Înălţarea Domnului, în unele zone ale ţării, se leagă frunze de nuc peste brâu, pentru că Mântuitorul le-ar fi purtat în momentul Înălţării. În alte zone, fetele şi feciorii se duc în padure să culeagă frunze de alun cu care fac vrăji de dragoste sau pentru a le folosi ca plante tămăduitoare. Se zice că Cerurile sunt deschise de la Paşti până la Înălţare, iar cei care mor în această perioadă nu mai trec prin Judecata de Apoi şi ajung direct în Rai.

Tot în această zi se fac pomeni şi se împart pentru morţi, în special brânza, ceapa verde, pâine caldă şi rachiu. Casele şi mormintele se împodobesc, în unele zone, cu frunze de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuştean.

Femeile nu împrumută sare şi nu dau foc din casă, pentru că altfel toată casa va vui, iar vacile nu vor mai da lapte pentru smântână.

 

Sursa: internet