Bătrânul jefuit în propria locuinţă a murit

Bătrânul de 75 ani, din Tecuci, care fost dus, în urmă cu două zile, în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, după ce a fost bătut şi tâlhărit în propria locuinţă, a murit vineri, în secţia de Terapie Intensivă a unităţii spitaliceşti.

Bărbatul a ajuns miercuri, în stare gravă, la Spitalul din Tecuci, după ce a fost victima unei tâlhării, fiind preluat ulterior de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) şi dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, unde a fost operat. În ciuda eforturilor medicilor, victima a decedat.

Potrivit şefului SJA Galaţi, Mihai Polinschi, bătrânul a suferit un traumatism cranio-cerebral, fractură de bază craniană şi o contuzie auriculară dreaptă.

„Cauza a fost declinată către Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, unde se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Liliana Istrate.

Potrivit anchetatorilor, persoane necunoscute ar fi pătruns în cursul nopţii de marţi spre miercuri în locuinţa bătrânului, pe care l-au bătut, şi apoi ar fi plecat cu câteva sute de euro, o salbă şi alte bijuterii din aur.

În acest caz a fost deschisă o anchetă pentru identificarea autorilor şi stabilirea împrejurărilor în care s-au săvârşit faptele, scrie stiripesurse.ro.