Două sărbători în armonie la Liceul „E. Caragiani” Tecuci

Se ştie, în educaţie numai printr-o frumoasă împletire a cuvântului cu fapta putem culege roade bune. În acest sens gândesc şi activează şi cadrele didactice de la Liceul tehnologic Elena Caragiani” care au făcut de ziua lor nu doar un prilej de răsfăţ ci de activităţi didactice colaterale programei şcolare dar în consens cu spiritul didactic.

 Ziua Educatorului se află într-o fericită potrivire cu Ziua mondială a mediului  – prilej nu doar de contemplare a ambientului ci, mai ales, de atitudinea faptică pentru sănătatea Pământului care ne ţine.

În acest sens, profesoarele Eugenia Boiangiu şi Mioara Tenea şi-au mobilizat elevii claselor a XI-a E şi a IX-a A la o activitate ecologică în Parcul Feroviarilor, Plaiul Răzeşilor din Tecuci.

 Toate deşeurile au fost colectate şi sortate după reguli stricte pe sortimente şi depuse în locuri special amenajate contribuind cu câtimea lor de efort şi voinţă la sănătatea naturii şi prim efect la propria lor sănătate.

Un demers de împrietenie a omului cu natura, un exemplu pozitiv şi o provocare pentru conveţuitorii noştri. Au fost şi vor mai fi asemenea activităţi.

 

Please follow and like us: