Administraţia locală a fost surprinsă iarăşi de condiţiile meteo

Vineri, 15 iunie, în jurul orei 22, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de  Cod Roşu valabil de la ora 22:45 până la ora 0:00. 

Potrivit avertizării, în judeţul Galaţi se semnala producerea de averse torenţiale ce vor cumula 50 – 60 l/mp. De asemenea, erau preconizate descărcări electrice, căderi de grindină de medii şi mari dimensiuni, precum şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie.

 Astfel de avertizări sunt trimise prin mesaje telefonice de către cei direct interesaţi de prevenirea unor dezastre sau de limitarea pagubelor produse de aceste calamităţi naturale.

Cu toate acestea ieri, 15 iunie, la ora 23:30, tecucenii s-au trezit cu străzile inundate după 20 de minute de ploaie torenţială. Grindina căzută, de mărimea  oului de porumbel, a făcut ravagii pe străzi şi prin curţile oamenilor.

Asemeni celorlalte oraşe din ţară şi Tecuciul are un sistem de avertizare despre a cărui prezenţă suntem înştiinţaţi sonor în prima zi de miercuri din lună. La ce foloseşte acest sistem sonor de avertizare dacă ieri, atunci când tecucenii ar fi trebuit să fie avertizaţi de urgia care se apropie de oraş, acest sistem nu a fost utilizat?

 Din „Planul de apărare împotriva inundaţiilor, gheţurilor şi poluărilor accidentale pe cursurile de apă al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Tecuci 2018 – 2021” aflăm că „Semnalul Alarmă la Dezastre se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 5 sunete a 8 secunde fiecare, cu pauză de 5 secunde între ele”.

Acest plan a fost elaborat în august 2017 de către Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (C.L.S.U.) Tecuci, prin şeful Biroului de Monitorizare Situaţii de Urgenţe (B.M.S.U.) – Iftimie Victor. Planul este postat pe site-ul Primăriei Tecuci şi a fost aprobat de către preşedintele  C.L.S.U. Tecuci – C.C. Hurdubae.

Aşteptăm cu mult interes ca Primăria Tecuci să ne spună ce nu a funcţionat în planul de avertizare a populaţiei. Vrem să ştim ce măsuri vor fi luate pentru ca, pe viitor, astfel de lucruri să nu se mai întâmple aşa încât cetăţenii municipiului Tecuci să poată fi avertizaţi în timp real despre dezastrele care stau să se întâmple.

 

Sursa foto: facebook

 

Please follow and like us: