Pe ce se mai duc banii contribuabililor: pe publicitate şi neprevăzute

Tecuciul a sărbătorit ieri 100 de ani de la înfiinţarea primei Școli militare de pilotaj. Această manifestare s-a desfășurat în cadrul celei de-a doua ediţii a  Festivalului „Smaranda Brăescu”.

Conform planului cultural al municipiului Tecuci,  Festivalul aeronautic „Smaranda Brăescu” din 1 iulie, a avut costuri de 70.000 lei. Materialele logistice şi promoţionale, respectiv publicitatea a fost de 20.000 lei, serviciile artistice aeronautice au costat 40.000 lei iar cheltuielile „neprevăzute” au fost de 10.000 lei. Ce reprezintă aceste servicii neprevăzute nu putem specifica, poate binevoiesc funcţionarii Primăriei, Codău şi Tîrziman, cei care au întocmit referatul să o facă.

Cert este faptul că publicitatea şi neprevăzutul costă cam cât serviciile artistice aeronautice.

O altă manifestare a avut loc săptămâna trecută, în 26 iunie, de Ziua Drapelului. Au fost prevăzuţi pentru această manifestare  7.000 lei. Din această sumă erau trecuţi 400 lei pentru „produse alimentare”, 4.000 lei pentru fanfară, care a lipsit cu desăvârşire din peisaj în acea zi, iar alţi 2.600 lei au fost  alocaţi materialelor promoţionale.

Ce s-a văzut la acest  eveniment a fost doar un drapel atârnat la orele amiezii pe geamurile birourilor de la parterul Primăriei, nicidecum arborat. În rest, în oraş, semnificaţia acestei zile a trecut nemarcată.

 

 

Please follow and like us:
Un comentariu
  1. Tecucenii stiu cine au fost de fapt organizatorii acestui miting aviatic si ca Primaria nu numai ca nu a dat bani dar a si spalat bani cu sprituri pe la Romeo.De fapt,cred ca Hurdubaie a pierdut acum orice sansa de a mai candida.

Comentariile sunt închise.