Rămas bun, Şcoală!

Tocmai am încheiat sesiunea de absolvire la AMF la Școala Postliceală F.E.G. „Education” Tecuci. Avem cursanți foarte multumiți de rezultatele lor școlare, unii dintre ei și-au găsit locuri de muncă în farmacii, dornici să pună în practică ce au învățat de pe băncile școlii, de la minunații lor dascăli.

Suntem încă sub influența emoțiilor și a bogăției de sentimente ce ne-a marcat festivitatea de absolvire. Filmulețul – document al școlii a mai primit câțiva metri de peliculă ce condensează evidențe de netăgăduit: cursanți frumoși, fete și băieți, ce purtau cu mândrie robele lor de absolvenți, cu cravate verzi, frumos personalizate în spiritul școlii și toce pe cap, ce le confereau un aer academic.

 S-a intonat „Gaudeamus igitur”, în timp ce pelicula se derula pe ecran, amintind de activitățile diverse, instructive și educative deopotrivă, de la începuturile școlii,  2011, până în prezent, dar și de generațiile (5 în total) pe care școala noastră le-a desăvârșit profesional, cu care ne mândrim, ei sunt emblema F.E.G. Tecuci.

S-au înmânat diplomele de merit premianților celor două domenii de activitate AMF și AMG, dar și șefilor de promoție. 

Cadrele didactice au subliniat în speech-ul lor simțămintele adânci ce le nutresc pentru fiecare cursant, faptul că au făcut parte din viața noastră și lor le-am dăruit toată priceperea și abnegația noastră. Un moment foarte emoționant a fost acela când cei trei șefi de promoție și-au rostit alocuțiunea, fiecare dintre ei subliniind că absolvirea școlii reprezintă un nou început, un nou capitol de viață și că nimeni nu trebuie să se lase înfrânt de provocările vieții.

În sala de activități a școlii s-au bucurat alături de noi și părinții cursanților, unii dintre dânșii au venit la microfon, dornici să-și exprime simțămintele.

 Au fost flori, foarte multe flori, care transmiteau același mesaj: recunoștință și prețuire cadrelor didactice care au migălit la șlefuirea și desăvârșirea profesională a fiecărui cursant.

Ne-a rămas bucuria acestui moment de mare încărcătură emoțională, dar și documentul nostru prețios, filmulețul școlii, în care ne regăsim cu toții, toate echipele de lucru care și-au pus amprenta asupra formării și dezvoltării personale a cursanților școlii.

Ne pregătim sufletește pentru examenul de absolvire al AMG-iștilor, din luna august, dar și pentru noii cursanți, boboceii, ce se vor înscrie pentru noul an școlar.

Director, Prof. Gheorghiu Silvia

 

Please follow and like us: