Populaţia României este în continuă scădere

Depopularea României se produce prin toate canalele: pleacă din ţară populaţia tânără, iar copiii se nasc în alte ţări.

România a pierdut din emigraţie 2,6 persoane la mia de locuitori, dar corelată cu descreşterea din sporul natural conduce la o scădere foarte mare a populaţiei, de 6,2 persoane la mia de locuitori. Este nevoie de o politică socială care să vizeze combaterea ambelor mecanisme.

România a pierdut peste 3,6 milioane de oameni în ultimele două decenii, iar pe parcursul anului 2017 populaţia a mai scăzut cu 120.000 de persoane, arată datele Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ale Eurostat, scrie zf.ro.