Minoră accidentată pe trecerea de pietoni

Ieri, 18 iulie, în jurul orei 20.20, un tânăr de 23 ani, din comuna Umbrărești, a condus autoturismul pe Bulevardul Marea Unire din municipiul Galați și, ajungând la trecerea de pietoni din  dreptul Grădinii Botanice, nu a acordat prioritate de trecere unei minore de 16 ani, din localitate, care traversa strada pe marcajul pietonal, acroșând-o cu partea din față a mașinii.

În urma accidentului, minora a fost rănită și a rămas internată în spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.