Brăhăşeşti: Biciclist ajuns la spital după impactul cu un autoturism

Joi, 2 august, în jurul orei 21.15, pe raza comunei Brăhășești s-a produs un accident care a avut ca urmare rănirea unui biciclist.

Tânărul, în vârstă de 25 ani, a circulat cu bicicleta pe strada numărul 23 din localitate, cu direcția de deplasare către comuna Gohor. La intersecția D.C. 86 cu D.J. 241G, nu a respectat semnificația indicatorului oprire, pătrunzând în intersecție fără să se asigure. Ca urmare, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 50 ani, care circula pe drum prioritar, din impact rezultând vătămarea corporală a biciclistului. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și prelevarea de mostre biologice.

Polițiștii întocmind în cauză, dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Please follow and like us: