Biciclist accidentat la Matca

Sâmbătă, 11 august, polițiștii Postului de Poliție Matca au fost sesizați prin apelul de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe raza comunei, soldat cu rănirea unei persoane.

Din primele verificări efectuate de polițiștii sosiți la fața locului, a reieșit că o femeie de 31 ani, din comuna Corod, a condus autoturismul pe D.J. 251A și, intrând în depășirea unui alt autoturism, a acroșat o bicicletă cu care circula, din sens opus, un bărbat de 60 ani, din comuna Matca.

Acesta a suferit mai multe vătămări corporale, fiind condus la spital pentru îngrijiri medicale și pentru stabilirea alcoolemiei.

Femeia a fost testată alcoolscop, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Please follow and like us: