Primul 8 septembrie fără poetul Dionisie Duma

Întotdeauna, pe 8 septembrie, exact de Nașterea Maicii Domnului, sau Sf. Marie Mică, pentru mine, mai era și o  importantă sărbătoare pentru că era ziua de naștere a prietenului meu, poetul Dionisie Duma, născut la Tecuci pe 8 septembrie 1940.

Îndrăznesc să-i spun prieten pentru că el, deși a locuit toată viața pe strada Căpitan Darbun, paralel cu renumita Stradă Mare, se considera și el tot un locuitor al acestei străzi, cunoscând bine toți locuitorii ei și în special, prieten cu mulți din aceștia. De câte ori venea într-o vizită, îi plăcea să aducă în primul rând câte un cadou pentru ca apoi, să ofere, cu multă generozitate tuturor, câte o carte, mai ales din ultimele lui apariții. În drumurile mele prin oraș, mă găseam de multe ori cu el, însoțit mereu de soția lui, doamna Flori. În general, drumurile lui, aveau cam trei destinații: cumpărăturile din piață și magazine, prezența la evenimentele culturale unde era invitat, mai ales la ședințele de cenaclu și drumul care îl făcea mereu cu soția, la poștă, pentru a primi sau expedia câte un colet cu cărți de la sau pentru prieteni, mai ales cu ultimele apariții editoriale.

Așa cum am mai spus, și distinsa lui soție, Flori, poate confirma, pe 8 septembrie, dimineața, eram prezent cu un cadou acasă la el. Deși nu sunt mare iubitor sau consumator de băuturi alcoolice, îmi plăcea să beau cu el o țuică – dar cu specificația doar una – sau un vin bun, întotdeauna făcut de el, în curtea lui, din struguri cumpărați de la un prieten, fost elev, de la țară.  În ultimul timp, când se deplasa de acum mai greu și nu mai putea ieși din casă, după ce serveam ceva cu el, urma nelipsita întrebare „Ce se mai aude, pe plan cultural, în târgul nostru?” Asta pentru că, se știe, el a suferit enorm pentru cultură sau lipsa activității culturale din Tecuci. Și începea cu Muzeul, cu Biblioteca și se oprea la ce îl durea cel mai mult, activitatea de la Casa de cultură. Se bucura enorm, ca un copil, pentru faptul că după multe alergături, a reușit să obțină sala pentru Reprezentanța Tecuci a USR pe care a mobilat-o și pentru aceasta, mulțumea tuturor ce l-au ajutat. După modesta mea părere, el a dat culturii tecucene tot ce putea el să dea.

Îl știam, așa cum am mai spus, de foarte mult timp, și de când era elev, student, profesor sau când, poate unii nu știu dar eu știu sigur, o perioadă de timp a fost și realizator al emisiunii  locale, intitulată Ora Locală, care se transmitea în Tecuci, la megafoane și difuzoare, pe programul 1 Radiodifuziunii, între orele 18-19. Sediul era pe str. Galați, atunci Vișinski, actualmente sediu Oficiului de cadastru.  Dar, indiferent ce și unde a fost, purta cu el mereu aceeași modestie.

Am foarte multe amintiri plăcute cu el, dar, am și un mare regret. Îi arătăm mereu interviurile mele cu mari personalități tecucene, aprecia ce am scris despre prof. Filiţă, despre prof. Decuseară, despre profesorii Rugină și Stelică Gheorghiu, despre Eugen Bertea ş.a., și doream să îi cer un interviu să rămână pentru posteritate.

Odată, mi-am luat inima în dinți cum se spune, și m-am dus acasă la el, cu întrebările mele pregătite. I le-am oferit în prezența soției. El s-a uitat la întrebări și a spus în sfârșit „Da, dar acum nu pot”. Acest „acum nu pot” a continuat mereu, numai că eu, mereu cu gândul la celebra replică a lui Agamiță Dandanache referitoare la scrisoare „Mai trebuie și altă dată‘’, am păstrat copia de la mașina de scris, și dacă altfel nu s-a putut, vă rog să-mi permiteți să realizez acum un               Interviu Imaginar Cu Poetul Dionisie Duma

Reporter – De obicei, scriem și aducem mari elogii unor renumite personalităţi abia atunci când ei nu mai sunt printre noi și nu reușim să facem acest lucru pentru cei ce trăiesc acum, aici, în mijlocul nostru, în urbea tecuceană, întâlnindu-ne periodic cu aceștia.  Recent, pregătindu-mă să iau un interviu cunoscutului om de la Radio România Iași, George Vamvu, prezent la Tecuci pentru a fi membru în juriul concursului de muzică ușoară „Floare de April”, am găsit un minunat interviu al apreciatului realizator de emisiuni muzicale  intitulat „Bucurați-vă de muzică’’ , prin care recomandă tinerilor să se apropie de muzică și de frumusețea ei.  Imediat, gândul m-a dus la faptul că, acest titlu, modificat puțin, ar fi cât se poate de nimerit pentru a-i lua un interviu poetului tecucean Dionisie Duma, spunând acum „Bucurați-va de poezie!”. Și astfel, încep maestre, cu prima mea întrebare: De fapt, câteva date personale pentru cei care, vă cunosc mai puțin –

Dionisie Duma – Sunt născut la Tecuci, pe 8 septembrie 1940. Am urmat școala gimnazială la Șc. nr. 2 de pe str. Mare, azi Școala Gh. Petrașcu, apoi am absolvit Liceul nr. 2 de băieți „D.D. Sturdza”. În anul 1968 am absolvit Facultatea de Filologie de la Universitatea „A. I. Cuza” din Iași, devenind profesor la diverse școli.

Rep. – Când ați avut prima legătură cu poezia, sau mai corect, când v-ați dat seama că aveți ceva de spus prin intermediul ei?

D.D. – Am debutat ca poet în anul 1960, la revista Iașul literar și am avut frumoase aprecieri de la toți colaboratorii revistei. Apoi, în anul 1975 am publicat volumul  „Ardere”, în 1991  volumul „Catedrala de cuvinte”, în 1999 volumul „Extemporal la inimă” iar în anul 2002 „Oceanul de stres”, o ediție bilingvă în română și engleză și așa mai departe.

Rep.–  Sunteţi cu siguranță cel mai vechi membru al Cenaclului literar „Calistrat Hogaș” care, la început s-a numit „Ion Creangă”, De ce nume vă mai aduceți aminte din acea perioadă a debutului Dvs?

 D.D. – Am cunoscut mulți poeți tecuceni și am să încep cu magistratul George Bălan, apoi juristul poet Emil Băicoianu, Ion Purdelea, Doru Scărlătescu, Eleonora Bellu, dr. Mihai Ganea, Ghiocel Pavel și alții.

Rep. – Rămâneți în istoria tecuceană ca un fost student al marelui profesor dar mai ales critic literar Constantin Ciopraga. Ce alți profesori universitari de valoare ați mai avut în timpul studenției ?

D.D. – Pot spune că mă mândresc cu faptul că am avut o echipă de profesori renumiți  pentru că alături de marele prof. C. Ciopraga, mai predau profesorii universitari Gavril Istrate, Alexandru Husar, Ștefan Ciucurencu, Liviu Leonte, I. D. Lăudat, Elvira Sorohan, I. Popescu Sireteanu, Mihai Drăgan și alții.

Rep. – Tecuciul a dat mari valori literare începând cu regretații prof. C. Solomon, G. G. Ursu, Iorgu Iordan și alții. Pe care din ei i-ați cunoscut și dacă ați colaborat sau vorbit cu aceștia ?

D.D. –  Am avut bucuria să îi cunosc și să vorbesc cu aceștia dar, colaborări nu pot spune că am avut.

Rep. – Ați deținut și poate mai dețineți importante documente de la nemuritorul poet Nichita Stănescu, de la poetul nostru Ștefan Petică dar ați avut și corespondențe cu poetul Camil Baltazar. Va rog, câteva cuvinte despre aceștia și mai ales despre marele Nichita!

D.D. – Cu Nichita Stănescu m-am cunoscut la un festival de poezie și am legat imediat o mare prietenie cu acesta. După decesul lui, am avut multe corespondențe cu familia acestuia , lucruri despre care am vorbit și vorbesc mereu cu mare plăcere. Despre poetul Ștefan Petică, primul nostru poet simbolist spun eu, am aflat mai multe prin intermediul apreciatului prof. și scormonitor în viața Iveştiului, Gh. Frătiţă. Despre poetul Camil Baltazar, un alt apropiat al meu, mai mult prin corespondență, pot spune că este născut lângă noi, în zona Vrancei și a decedat în anul 1977. Ne-am cunoscut tot la un eveniment literar iar în anul 1974 când i-a apărut volumul „Evocări și dialoguri literare”, am avut bucuria de a primi acasă acest volum.

Rep. – Unde și cum ați cunoscut o altă mare personalitate tecuceană, Natalia Negru?

D.D. – Natalia Negru, distinsa poetă care la nunta ei cu poetul St. O. Iosif de la Buciumeni, a avut invitați și au venit acolo N. Iorga, Mihail Sadoveanu și alte mari personalități literare, a avut, așa cum se știe, o viață destul de zbuciumată și iară nu vreau să întru acum în amănunte de idila dânsei cu poetul florilor D. Anghel dar spun că, spre sfârșitul vieții, s-a stabilit la Tecuci, pe str. G. Coșbuc, în apropiere de Electrica, unde, la intrarea în curte este montată și o placă comemorativă.  Auzisem de ea, aveam circa 20 de ani, o vizitam din când în când și a decedat în anul 1962.

Rep. – Se spune că ați avut legături de rudenie cu o mare personalitate de valoare mondială, prof. Anghel Rugină. Ați vorbit cu dânsul ?

D.D. – Da, celebru economist făcea parte din familia noastră. Am și discutat la unele evenimente. Dânsul, cum se știe, a murit în anul 2008, la 95 de ani. Era născut în localitatea Vizureşti, comuna Buciumeni.

Rep. – Să ne întoarcem puțin la Cenaclul literar „Calistrat Hogaș”. Cât timp l-ați condus?

D.D. – Am fost președintele cenaclului în perioada 1996-2016, după care am fost numit  Președinte onorific . După cum se știe, sunt președinte al Reprezentanței Tecuci de pe lângă USR Iași.

Rep. – Sper să nu greșesc dacă spun că sunteţi, dintre scriitorii și poeții tecuceni, primul membru al USR?

D.D. – Da, așa este. Am fost primul poet din zona noastră primit  în rândul USR.  Acum, mă bucur sincer pentru faptul că avem mai mulți poeți și scriitori în rândul USR cum ar fi Vasile Ghica, Ionel Necula, Vasile Sevastre Ghican, Eleonora Stamate, Săndel Stamate, Constantin Oancă și poate urmează alții.

Rep. – În luna iunie 2016, ziarul „Tecuceanul”, numit de unii  „Scânteia Ţuchelistă”, și-a încetat activitatea la dorința conducerii autorităților locale. Poate, normal ar fi, dacă un lucru nu a fost bun, să fie înlocuit cu altul mai bun, mai performant. Ați putea să ne spuneți cum se numește ziarul care apare acum în locul Tecuceanului și cu ce e mai bun decât cel eliminat? Unde mai apar acum, în formă tipărită, știrile locale sau cronicile culturale ale evenimentelor, așa cum erau ele oglindite în acel, nesuferit de unii, ziar ?

D.D. – Da, așa este. Acum nu avem nici o publicație locală și lucru acesta mă doare așa cum mă doare tot ce se petrece acum în lumea culturală tecuceană. Apare totuși revista „Tecuciul literar-artistic” condusă cu devotament de prof. poetă Eleonora Stamate și apreciez efortul și mai ales insistențele jurnalisti Aida Zaharia pentru apariția noii reviste „Auris T”.

Rep. – Aveți foarte multe poezii care au în ele adevărată muzicalitate. Nu v-ați gândit să oferiți aceste texte unor cantautori, așa cum de exemplu tecuceanul nostru, poetul scriitor Aurel Brumă sau Sorin  Poclitaru, un alt moldovean de-al nostru, colaborează fericit cu al nostru cantautor Cristi Corcioveanu. Eu cred că ar rezulta ceva foarte frumos. Ce spuneți, vă gândiți la acest lucru?

D.D. – Da, vă dau dreptate. Nu m-am gândit la acest lucru dar, poate se vor gândi alții.

Rep. – În schimb, alții s-au gândit la așa ceva. Știu că aveți o legătură de prietenie deosebită cu marele actor Florin Piersic. De fapt, în interviul pe care mi l-a acordat la ultima lui prezență pe scena tecuceană a și vorbit despre prietenia ce vă leagă, spunând că ar încerca să imprime pe un CD câteva poezii ale Dvs, în recitarea marelui actor. Ce părere aveți de acest lucru?

D.D. – Da, iarăși vă dau dreptate. Pentru mine ar fi o mare realizare, o încununare a activității mele. Până atunci însă, vreau să vă recit poezia ce am scris-o pentru marele actor și care i-am expediat-o pe 12 martie 2017.

Poemul din vis – Iubiților mei, Ani şi Florin Piersic

M-ai uitat Florine, m-ai uitat de tot?/ Vântul bate-n pânza anului trecut/ Glasul mi se frânge/ Zace vinul nebăut!

Te-am visat la masa prânzului străbun/Ani, stă alături, mangâindu-ți pleoapa/ Oare câte-n lume nu voiam să-ți spun/ Ceru-și revărsase, peste codri, apă…

Și-mi cântai o doină, cântul legănat/Se plimbă în voie, peste Bucovina/La corlată-n vale răsună prin sat/ Și în straie                 limpezi, te-mbracă lumina.

Parcă și Nichita răsărea din ceață/Și purta pe umeri toamna dinspre munți/ Totul era farmec/totul era viață /Și vibra ecoul brazilor cărunţi…

Dar și visul piere, stau la masa sfântă/ Ticluind poemul astfel conceput/ Îngerul veghează, nu mă înspăimântă /Decât timpul groaznic care a trecut!

Addenda: M-ai uitat, Florine, ai uitat că sunt?/ Vântul bate-n pânza anului ce-a fost … Nu suntem străinii singuri pe pământ / Căutând în noapte, tainic adăpost!

Rep. – Emoționantă poezie.  Vreau să închei cu o ultimă întrebare. Venind la Dvs. acasă, am observat pe peretele casei montată deja, o frumoasă placă de marmoră albă pe care scrie ,,Aici a locuit și creat poetul Dionisie Duma, născut la 8 sept. 1940, decedat la -‘’. Observ că sunteţi foarte prevăzător și vă pregătiți aproape totul, cu minuțiozitatea ce o dovediți în fiecare vers. Oare, s-ar putea ca pe viitor, strada pe are locuiți acum, adică Căpitan Darbun, să se numească strada Dionisie Duma?

D.D. – E iarăși o întrebare la care nu m-am gândit și nici nu pot răspunde. Doar timpul va decide.

Rep. – Oricum, vom lansa și această propunere și vă mulțumesc pentru interviul acordat.

D.D. – Și eu vă mulțumesc!

Am să închei cu o remarcă. Suntem înconjurați de cifra 4 pentru că avem patru puncte cardinale, luna are 4 săptămâni, școala e împărţită în etape de câte patru clase, masa și scaunul au câte patru picioare, anul are patru anotimpuri și așa mai departe. Am mai spus cândva, am considerat cultura tecuceană sprijinită pe patru mari piloni – istoricul orașului, profesorul Ștefan Andronache, înțeleptul nostru filosof prof. Ionel Necula, poetul Dionisie Duma și profesorul Vasile Ghica, tatăl aforismelor și care a introdus prin aforism, Tecuciul pe o mare hartă externă. Ori, întreb și eu, la fel ca Alexandru Vlahuță cu nemuritorul titlu ,,Unde ne sunt visătorii’’. Acum, pentru noi, tecucenii, unde ne sunt înlocuitorii acestora, cei ce vin din urmă să le ia locul? Eu nu îi văd, la valoarea la care au fost aceștia. Dar, așteptăm!

 

Iancu Aizic

 

Please follow and like us: