Strada Mare sub auspiciile administraţiei actuale

 

Rostul votului este de a alege dintre noi pe acele persoane integre şi inteligente, capabile să ţină în mână frâiele unei administraţii, fie că sunt primari sau consilieri locali.

Astăzi, 21 noiembrie 2018, cetăţenii municipiului Tecuci sunt nemulţumiţi de ceea ce au votat la alegerile locale. Această nemulţumire este alimentată şi de starea dezastruoasă în care se află Strada Mare.

Lucrările de modernizare au început pe 3 septembrie şi se estimează că vor dura şapte luni. În acest moment cei mai mulţi tecuceni sunt convinşi că lucrările de modernizare a străzii Ştefan cel Mare, cunoscută şi ca Strada Mare, trebuiau începute încă din primăvară.

După prima ninsoare, Strada Mare a devenit un calvar atât pentru comercianţii care îşi desfăşoară activitatea aici cât şi pentru clienţii care sunt nevoiţi să treacă prin noroaie. Iar vremea nu dă semne că s-ar îmbunătăţi.

Pe de altă parte, nici constructorul nu poate face prea multe pe o asemenea vreme iar lucrările stagnează sau avansează cu viteza melcului. Alta ar fi fost situaţia dacă lucrările s-ar fi desfăşurat în vară.

Un proverb spune că omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna căruţă. Zicala ne atenţionează asupra momentelor dificile pe care trebuie să le anicipăm.

Vizavi de problemele apărute pe Strada Mare, ca urmare a înrăutăţirii vremii, administraţia nu a avut încă nici o poziţie oficială. În definitiv, ce ar putea spune? Ne scuzaţi că ninge şi că ne-a trecut prin cap să modernizăm o stradă iarna?