Sfântul Andrei, Ocrotitorul României

 

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Apostol Andrei în fiecare an pe 30 noiembrie. Acesta este considerat și ocrotitorul României.

Andrei s-a născut la Betsaida, un mic orășel de pe malul lacului Ghenizaret. Fiu al lui Iona, care se trăgea din Galileea și frate al lui Petru, printre primii ucenici ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Înainte de a sluji pentru a propovădui cuvântul Domnului și de a deveni Apostol, Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. La o zi distanță după Botezul Domnului în Iordan îl vede pe Ioan cum arată cu degetul spre Hristos și zice „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Astfel, îl convinge și pe Petru să îi ofere toată dragostea lui Hristos. Din acest motiv Sfântului Andrei i se mai spune „cel dintâi chemat al Domnului”.

Alături de ceilalți Apostoli, îl urmează și însoțește pe Mântuitor pe drumurile Țării Sfinte, bucurându-se de toate cunoștințele și de iubirea nemărginită a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Asista și la foarte multe minuni pe care Hristos le-a făcut atât timp cât El a fost în formă trupească pe Pământ. S-a împărtășit din cuvântul dumnezeiesc, cel dătător de viață. De asemenea, Andrei a văzut și Patimile Domnului, plângând nespus de mult la moartea Mântuitorului. Totuși, credință să a rămas de neclintit iar Domnul nostru i se arată atât lui cât și celorlalți apostoli în ziua Invierii.

Conform scrierilor bisericești, Andrei merge în Bizantia, Tracia, Macedonia și Bitinia și toate ținuturile de lângă Marea Neagră, de la Dunăre și Scitia și până în Crimeia să propovăduiască cuvântul și iubirea Domnului nostru. Zăbovește multă vreme în fiecare locaș pentru a îi învață pe toți oamenii despre credință cea dreapta și despre iubirea lui Hristos. Păgânii încearcă să îl alunge însă Andrei biruie toate impotrivirile cu ajutorul Mielului lui Dumnezeu.

După ce se sfârșesc pelerinajele sale în toate aceste ținuturi se întoarce la Bizantia unde îl hironește ca episcop pe Stahie. Andrei sfârșește ca mucenic, fiind răstignit lângă Corint, la Patras, unde este așezat cu capul în jos pe o cruce în formă de X. Această cruce avea să devină cunoscută drept „Crucea Sfântului Andrei”.

În România, Sfântul Apostol Andrei este cunoscut drept ocrotitorul țării deoarece a propovăduit Evanghelia și cuvântul Domnului pe aceste meleaguri. Drept dovadă avem toponimele din zona Dobrogei precum Peștera Sfântului Andrei, scrie calendarulortodox.ro.

Tradiții și superstiții

În noaptea Sfântului Andrei fetele mari puteau să-și afle ursitul. Se spune, ca un fir de busuioc aşezat sub pernă face că în vis să apară imaginea ursitului.

În zona Moldovei, tinerelor fete nemăritate ce locuiesc la case, li se fură porțile. În noaptea Sfântului Andrei, la casele unde sunt fete de măritat, tinerii din sat fură portițele, acesta fiind un vechi obicei care încă se mai păstrează. De aceea frații și tații fetelor de măritat leagă porțile sau le mânjesc cu smoală.

Oamenii mai superstițioși sunt de părere că în noaptea Sfântului Andrei, lupii încep a vorbi cu grai de om, spunând lucruri de-a dreptul înfiorătoare. Mai mult, cei care au ghinionul de a fi atacați de acești lupi în noaptea de Sfântul Andrei se vor transforma în vârcolaci.

Pentru a se feri de rău, oamenii recurg la diferite gesturi care au menirea de a-i proteja. Unul dintre acestea este faptul că se unge cu usturoi pragul casei, ușile, geamurile și toate locurile pe unde spiritele rele ar putea intra în casă.

Animalelor li se amestecă în hrană câte un fir de busuioc sau li se pune o picătură de aghiasma în apă. În trecut exista „descântecul sării”: un drob de sare descântat era îngropat în fata grajdului. El era dezgropat la primăvară de Sfântul Gheorghe când sarea era amestecată în hrana animalelor ca să le ferească de farmece.

Prin Colinele Tutovei, se prepară din mălai și făină, uneori numai din mălai de porumb sau de mei, o băutură fermentată numită covasă. Covasa se punea prin străchini sau oale și se împărțea prin vecini <pentru ca vacile sa fie lăptoase, iar laptele să fie smântănos> (Pamfile, 1914, p. 145).

Grâul este un simbol al belșugului, al prosperității, atât în tradiția folclorică, cât și în cea religioasă, se crede că grâul este simbolul vieții care biruiește moartea și, totodată, este simbol divin. Grâul se pune la încolțit după miezul nopții care precede ziua de Sfântul Andrei. Se spune că acest obicei este prevestitor al belșugului în anul ce vine.

Toate aceste superstiții au fost în trecut respectate la sat, iar în unele locuri aceste tradiții încă se mai păstrează.