Operațiuni cu articole pirotehnice verificate de polițiști

  Peste două tone de articole pirotehnice au fost indisponibilizate și 31 de infracțiuni au fost constatate în urma controalelor desfășurate de Poliția Română, în primele 11 zile ale acțiunii naţionale „Foc de artificii”.  În perioada 19 – 29 noiembrie 2018, sub coordonarea de specialitate a Direcției Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase, polițiștii au acționat…

Continuă lectura

Persoana cu funcţia cea mai importantă din Tecuci

  După luni întregi de absenţă, cetăţenii municipiului Tecuci au şi uitat că au un senator care ar trebui să le reprezinte interesele în Parlamentul României. Sâmbătă, 1 Decembrie, senatorul Daniel Butunoi s-a prezentat în faţa tecucenilor pentru a le reaminti că există, că se află în Senatul României şi că este bine mersi. Prezenţa…

Continuă lectura

Fonduri europene pentru achiziția de abatoare mobile

  Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale vine în întâmpinarea solicitărilor venite din partea fermierilor de a avea locuri de sacrificare pentru animalele deținute, îndeosebi în zonele izolate sau a celor care au ferme de mici dimensiuni. Astfel, având în vedere nevoia constantă de a avea carne abatorizată în condiții certificate, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale…

Continuă lectura

Oferta locurilor de muncă vacante

  Astăzi, 3 decembrie, Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă Tecuci pune la dispoziţie celor interesaţi un număr de 58 locuri de muncă. Agenții economici se află în căutarea persoanelor care întrunesc condiţiile pentru a activa ca: inginer, sudor, vânzător, confecţioner, etc. Persoanele interesate pot apela numerele înscrise în tabel sau pot cere informații…

Continuă lectura