Tradiţii şi obiceiuri de Moş Nicolae

 

Ziua de 6 decembrie este ziua Sfântului Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, iar cu o seară înainte, pe 5 decembrie, copiii îşi lustruiesc ghetuţele aşteptându-l pe Moş Nicolae care va trece pe la ei să le aducă celor cuminţi daruri şi o nuieluşă, celor neascultători.

Se spune că Moş Nicolae, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, vine la geamuri, vede copiii care dorm şi dacă sunt cuminţi, le lasă dulciuri şi alte daruri în ghetuţe.

Însă, tot el este acela care-i pedepseşte cu o nuieluşă pe cei leneşi şi neascultători. Moş Nicolae nu se arată niciodată, iar povestea darurilor aduse pe furiş copiilor în această noapte a început acum foarte mult timp. Este un personaj real din hagiografia creştină, sărbătorit în calendarul bizantin, dar şi în cel latin, luteran sau anglican, în data de 6 decembrie. În calendarul ortodox, în această dată, este prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni.

 Tradiţii româneşti de Sfântul Nicolae

În calendarul popular românesc iarna începe în noaptea din 5 spre 6 decembrie, de Sfântul Nicolae. Numit în popor Sânicoară, se spune că el ar sta în stânga Domnului, iar în seara de Anul Nou, când cerurile se deschid de trei ori, Sfântul Nicolae se zăreşte cum stă la aceeaşi masă cu Dumnezeu şi Sfântul Vasile.

Se crede că Sfântul Nicolae stă la miazăzi, deoarece pe 6 decembrie soarele răsare din această parte, iar din această dată, în credinţa populară, soarele este alungat de Sfântul Nicolae şi începe să răsară tot mai spre miazănoapte.

Tradiţia românească spune că Sânicoară este bătrân şi are barba albă. În 6 decembrie, Moşul îşi scutură barba şi deci trebuie să ningă. Iar dacă se întâmplă să nu ningă, atunci se zice: „Hei, a întinerit Sfântul Nicolae”.

Tradiţia spune şi că Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, semn al primei zăpezi, şi păzeşte Soarele, pentru ca lumea să nu fie lipsită de lumină şi căldură. Se spune că dacă Sfântul Nicolae a venit pe un cal alb, Sfântul Ion va merge pe un cal negru, adică va întoarce iarna.

De ziua lui se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă pentru a înflori de Anul Nou, ocazie cu care se poate spune cum va fi vremea şi care va fi rodul livezilor, în anul viitor.

Nicolae este şi protectorul celor încercaţi de soartă, văduve, orfani şi al fetelor sărace care se mărită greu, iar cu copiii este generos şi le aduce daruri, dacă sunt cuminţi, şi pedepseşte cu o nuieluşă, când sunt obraznici şi neascultători.

Sfântul Nicolae, supranumit și „Făcătorul de minuni”, patron al Greciei, este unul dintre cei mai populari sfinți ai creștinătății şi este sărbătorit în fiecare an tot pe 6 decembrie.

Cine este Sf. Nicolae

Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, s-a născut în localitatea Patara din Asia Mica, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea, într-o familie de oameni înstăriți şi creștini devotați. Crescut în spiritul poveței creștine „să împarți averea săracilorˮ, Sf. Nicolae şi-a dat întreaga moștenire pentru a-i ajuta pe cei nevoiași.

Sfântul Ierarh Nicolae a murit în anul 340, iar din anul 1087, moaștele sale sunt păstrate la o biserica ce îi este dedicată, în Bari, în sudul Italiei.

Potrivit calendarulortodox.ro, în credința populară Sf. Nicolae mai este cunoscut și sub numele de San-Nicoară. 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 5 =