De la Tecuci în Africa. Interviu cu talentata interpretă Irina Bara Gâciu

 

Așa cum am mai scris într-un material anterior, cu ocazia participării la un spectacol caritabil, în pauza de jurizare, am avut fericitul prilej de a o urmări pe scena sălii „Ion Petroviciˮ, pe interpreta Irina Bara Gâciu care, în scurta ei prezentare, printre altele ne-a spus că revine acasă, la Tecuci, după o experiență în Africa.

 Tot în acel material de care am pomenit mai sus, am spus că voi încerca să-i smulg un scurt interviu pentru a afla câte ceva despre această experiență unică.  Și așa cum am promis, am contactat-o, și mi-a răspuns cu mare plăcere la câteva întrebări. 

Redactor: În primul rând, te rog să te prezinți.

Irina: Mă numesc Irina Bara Gâciu și sunt născută la Tecuci în data de 1 decembrie 1981 , deci și eu  pot fi România!

Redactor: Școlile urmate aici, unde au fost?

Irina: Am început la Școala „Elena Doamnaˮ iar din clasa a III-a am fost mutată la Școala „Dimitrie Sturdzaˮ. Am urmat apoi CNSH unde atunci exista specialitatera finanțe-contabilitate. Am ales pentru facultate între Regie de film și Studii politice și în final am urmat studiile universitare la SNSPA București- Comunicare și relații publice. 

Redactor: Unde și când a apărut fascinanta idee – Africa?

Irina: Era imediat după revoluție. Din întâmplare, am urmărit un film în care am văzut un frumos program artistic al unor artiști africani care pur și simplu m-au impresionat și mi-au rămas la suflet. Erau patru dansatori pe o mare scenă și dansau în ritmul bătăilor de tobe, dansau și cântau, și toată lumea era doar a lor. Mai exact spus, dansau ceea ce cântau. Imaginea aceea m-a dominat total. Am strigat-o pe mama și i-am spus – Mama, vreau și eu să dansez și să cânt așa. Și acum am în minte aceea secvență, o revăd mereu cu ochii minții, poate și din cauză că am avut muzică , cum se spune, în sânge și elevă fiind, urmam și cursuri la o școală de muzică, undeva în apropierea stadionului, vizavi de o fosta secție de covoare. Acolo făceam pian și vioara cu profesoarele Nicolescu și Isopescu. 

Redactor: Și totuși, cum ai ajuns în Africa. E greu să fii locuitor într-un oraș străin, dar într-o țară străină. Cum a fost?

 Irina: După terminarea facultății, am avut, ca orice tânăr, mai multe joburi.  Printre acestea, mă ocupăm și de clipuri publicitare. Astfel, am aflat că în Africa se căutau graficieni.  Și așa, după mai multe peripeții, în anul 2007, am ajuns să îmi urmez visul și am ajuns în Africa. Am locuit o perioadă în Accra, capitala Ghanei , unde am stat din octombrie 2007 până în decembrie 2008. Am făcut de toate, am lucrat și pe cont propriu că fotograf profesionist, dar nu neglijam nici muzica dând și spectacole.  Între anii 2010-2013 am lucrat în Tanzania, după care, până luna trecută deci noiembrie 2018 am stat și lucrat în Rwanda.

Reporter: Cam cât durează un drum până în Africa?

 Irina: Nu ar fi distanță mare. Cu legături bune, se poate ajunge în zece ore. 

Reporter: Despre limbile ce se vorbesc acolo?

Irina: Predominantă este engleză, dar se vorbește și franceză. 

Reporter: Care e moneda folosită acolo?

Irina: În afară de moneda națională, dolarul este cel mai folosit. 

Reporter: Care este retribuția medie în Africa?

Irina: În general, cam o mie de dolari pe lună. Și eu realizam atât. 

Reporter: Cum te-ai descurcat cu temperaturile. Se spune că acolo e foarte cald.

Irina: Temperatura era asemănătoare cu a noastră, vara. Nu am avut temperaturi sufocante acolo. 

Reporter: Cât timp ai stat pe acolo, ai auzit de vizita unor personalități din România sau Europa?

Irina: Nu, luată cu treburile și obligațiile zilnice, nu aveam timp să urmăresc evenimentele. 

 Reporter: Spune ceva despre sărbători. Cum este acolo?

Irina: De exemplu, Crăciunul se sărbătorește și acolo dar ei au alte sărbători, specifice continentului lor.

 Reporter: Ai susținut spectacole acolo?

  Irina: Da, câteodată participam la spectacole, dar acolo există mai multe trupe. Spectacole se dau și în stradă, nu numai pe scene.

Reporter: O ultimă întrebare, legată de planurile tale de viitor, rămâi în România sau pleci iarăși?

Irina: Aceasta este cea mai grea întrebare pe care mi-ați pus-o. În inima mea rămâne orașul și țara, dar, încă nu știu ce să fac. Poate rămân, poate plec. Am fost o albă printre negri, a fost greu să întru în sufletele lor,însă cred că m-au citit, au văzut că am suflet bun și m-au acceptat cu bucurie lângă ei. Așa că nu știu încă. 

 Reporter: Oricum, eu îți mulțumesc pentru interviu, a fost o mare curiozitate pentru mine și poate pentru tecuceni și nu numai. Faptul că nu mi-ai răspuns sigur la ultima întrebare, mă face să înțeleg că noi vom mai discuta.

Irina: Cu siguranță!

Reporter: Mulțumesc din suflet pentru interviul acordat!

Irina: Și eu va mulțumesc și promit să vă mai răspund oricând mă veți contacta. Urez tuturor tecucenilor și românilor Sărbători fericite!     

 

Iancu Aizic