Ne autosesizăm sau nu ne autosesizăm? Aceasta-i întrebarea

 

Pe vremuri circula un banc care punea sub semnul întrebării adevărata pregătire a activiştilor de partid, persoane care au contribuit din plin la făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi de înaintare a României spre comunism.

Prezent într-o instituţie de cultură, un activist urmărea alături de director un spectacol prezentat de artiştii instituţiei.

– Băieţii ăştia au terminat o şcoală profesională?, întreabă activistul.

– Au terminat Conservatorul, răspunde, mândru, directorul instituţiei.

– Lasă Conservatorul! Ai grijă să facă o şcoală profesională!

Astăzi, 11 decembrie, în anul de graţie 2018, aflăm că Spitalul municipal din Tecuci organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de Şef Serviciu Tehnic Administrativ. Condiţiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească un candidat pentru a participa la concurs sunt criminale: diplomă de licenţă în specialitatea juridică; diplomă de bacalaureat; vechime în specialitatea studiilor minim 6,6 ani.

Asemeni activistului care insista ca angajaţii instituţiei de cultură să facă o şcoală profesională, deşi aveau Conservatorul, organizatorii concursului de la Spital cer diplomă de bacalaureat deşi candidatul are diplomă de licenţă în domeniul juridic. Nu poţi avea diplomă de licenţă fără diplomă de bacalaureat, iar dacă o ai pe prima, cu siguranţă o ai şi pe cea de-a doua diplomă.

O altă condiţie specifică este ca cei care candidează să aibă studii juridice. Studii juridice pentru Serviciul tehnic. Şi ne mai mirăm de ce Spitalul se dărâmă. Cum să angajezi un jurist ca şef al unui serviciu tehnic?

Ultima condiţie este vechimea, condiţie care te rupe, pur şi simplu: 6,6 ani vechime. De ce nu 6,65 ani vechime? Ori 6,67 ani? Nu trebuiau trecute şi zilele?

Cred că a venit timpul ca DNA să se întrebe: Ne autosesizăm sau nu ne autosesizăm?

 

2 thoughts on “Ne autosesizăm sau nu ne autosesizăm? Aceasta-i întrebarea

  1. In Tecuci, viata bate filmul. Exista persoane care au facut masteratul, fara a avea facultate si liceul terminat…

Comments are closed.