Primarul a decis să abdice

 

În ultima vreme apar semne tot mai evidente privind debarcarea, înainte de termen, a actualului primar de la cârma municipiului Tecuci.

După ameninţarea voalată cu deconspirarea apartenenţei primarului la o societate secretă, după anunţatul referendum de demitere care bate la uşa primarului, iată că şi consilierii locali ai partidului pe care îl reprezintă părăsesc barca.

Pus în faţa propriilor fapte cu iz penal, primarul municipiului Tecuci a ţinut să facă câteva precizări.

„Observ că au reîncălzit ciorba cu demiterea mea prin referendum. Pentru a scuti contribuabilii tecuceni de cheltuirea unor sume importante de bani, cum ar fi cele pentru organizarea unui referendum, am decis să abdic. Să fim înţeleşi, nu îmi dau demisia, ci abdic. Aşa văd eu lucrurile”, a declarat primarul tecucean pentru site-ul demiteunprimar.ro.

Primarul tecucean nu a precizat, însă, data la care va abdica şi nu se ştie dacă gestul său va fi pus în practică înainte sau după alegerile locale din 2020.  

 

Please follow and like us:
error: Content is protected !!