Am comparat-o pe Cocuța cu Ioana d’ Arc, pentru că fiecare dintre ele și-a salva țara în situații extreme. Diferența este că tânăra franțuzoaică a intrat imediat în Pantheonul recunoștinței universale, iar partea de posteritate a Cocuței se numește ingratitudine națională, deși, la un sfert de mileniu după Mihai Viteazul „a înfipt” în istoria noastră al doilea pilon fundamental al Unirii. Ea a răsucit spre bine destinul românilor pentru sute de ani.
Fără gestul ei eroic, ar fi lipsit din istoria noastră momentul Cuza. Și, prin alunecare și: Monarhia, Independența, Marea Unire.
Au trecut 160 de ani, dar românii tot nu sunt pregătiți să recepteze, așa cum merită, această personalitate, în toată complexitatea ei.
Pentru că un funcționar nu a întocmit dosarul cum trebuie, bustul a fost acoperit, iar diverși „intelectuali” își savurează victoria. Alții colportează pe la colțuri tot soiul de bârfe, la adresa eroinei. Nu e nimic, Cocuța nu se grăbește. Timpul lucrează în favoarea ei. Îi simțim totuși surâsul sarcastic.
(V. Ghica, Ecaterina/Cocuța Conachi-Vogoride, Ed. Studis, Iași, 2018)
„În altă țară cu sentimentul recunoștinței, cultivat prin tradiție, fapta Cocuței ar fi fost eternizată, dacă nu printr-un monument, cel puțin printr-o placă comemorativă. Și cu ea s-ar fi mândrit femeia româncă.”
(Gh. N. Munteanu, 1927, istoric gălățean)
„Cocuța Vogoride-Conachi trebuie să figureze în Panteonul neamului și pe toate monumentele comemorative cu atât mai mult cu cât a fost singura femeie și, în același timp, cea mai proeminentă personalitate a evenimentelor ce au dus la triumful Unirii.”
(Maria Vartic, scriitoare, traducătoare, 1887-1955)
„Prin violarea corespondenței dintre trimisul Porții și demnitarii constantinopolitani, Cocuța Conachi a reușit să descopere și să invalideze complotul pregătit cu sprijinul Imperiului Habsburgic, prin care partida unionistă trebuia să piardă alegerile (divanurile ad-hoc) din Moldova.”
(Enciclopedia României, 1938-1941, București, Dimitrie Gusti (coordonator), N. Iorga, C.C. Giurescu, C. Rădulescu Motru, Mircea Vulcănescu etc. (redactori).
„Să ne amintim mereu cu pioșenie că fiica lui Conachi a fost una dintre cele mai frumoase icoane de vrednică româncă pe care a avut-o istoria României.”
(C. Gane, scriitor interbelic)
„Alegând,ceea ce trebuie să recunoaștem că n-a fost ușor, între Patrie și Familie, Cocuța a ales prima alternativă, sustrăgând corespondența secretă primită de soțul său, pe care a înmânat-o lui Mihail Kogălniceanu pentru a fi cunoscută de către marile Puteri.”
(Ioan Brezeanu – Galați, biografie spirituală, 2008)
„Din fericire pentru poporul și națiunea română, în punctul de bifurcație istorică de la 1859, a apărut Doamna Ecaterina Cocuța Vogoride care a avut înălțimea de spirit, imperativul moral și curajul civic de a ne orienta destinul spre ceea ce suntem astăzi.”
(Prof. univ. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, cuvânt la inaugurarea bustului Cocuței, 5 oct. 2018, Tecuci)
„Nu vigilența unioniștilor, ci curajul soției caimacamului a permis descoperirea modului în care au fost falsificate rezultatele consultării (divanului ad-hoc) din Moldova. Ceea ce a urmat știm, dar fără contribuția Cocuței Conachi, ar mai fi existat vreo Unire?”
(Prof. univ. C-tin Pârvulescu, decan al Facultății de Științe Politice, București)
Apel:
Cocuța trebuie ajutată să intre în conștiința națională. Pentru a ajuta, cât de cât, împlinirea acestui deziderat, îi rog pe părinți și pe cadrele didactice (educatoare, învățătoare, profesori), care simt românește, să le vorbească despre Cocuța (există suficiente date pe internet) copiilor, să le pună pe piept chipul eroinei, să facă poze și să le posteze pe facebook (precizați denumirea școlii și localitatea).
Vă mulțumesc, V. Ghica
