Director şcolar Tecuci: „Nu se prinde nimic de ei”

 

În România există „școli de țiganiˮ și școli de români, „clase de țiganiˮ și clase de elevi buni. Este o formă de segregare instituționalizată, alimentată chiar de factorii care ar trebui s-o preîntâmpine. Accesul inegal la educație rostogolește spre viitor cetățeni de mâna a doua școliți, de ochii statisticilor, în unități de învățământ de mâna a doua.

Definiția spune că segregarea este o formă de discriminare și are drept consecință accesul inegal la o educație de calitate.

Școala

 În Tecuci sunt trei „școli de țigani” dintr-un total de opt școli I-VIII. Așa spun oamenii din Tecuci, profesorii, directorii. Toate opt au personalitate juridică. Pentru a avea personalitate juridică o școală trebuie să aibă 300 de copii. Școlile care nu reușesc să adune 300 de elevi se bazează pe copiii de grădiniță să atingă ținta. Una dintre școlile din Tecuci are chiar două grădinițe. Așa a reușit să ajungă la 327 de copii.

Fără personalitate juridică devii o structură a unei școli cu personalitate, ceea ce înseamnă că banii nu mai vin direct către tine. În această luptă copiii sunt doar niște cifre.

Cele trei școli segregate sunt – Școala Gheorghe Petrașcu, Școala Ion Petrovici și Școala Nicolae Bălcescu. Toate trei au risc socio-educațional ridicat. La Gheorghe Petrașcu 95% dintre elevii de clasa a VIII-a nu au dat în 2016 evaluarea națională. În cazul celorlalte două școli procentele se apropie de 40%. Potrivit ARACIP, elevii romi reprezintă în cele trei școli între 60 și 90 la sută din totalul elevilor.

În cazul celorlalte cinci școli din Tecuci lucrurile stau în felul următor, potrivit cercetării Ministerului Fondurilor Europene, dar și a bazei de date ARACIP: patru școli nu prezintă risc socio-educațional. Procentul de elevi romi variază între zero și cinci la sută.

Pentru aceste școli numărul de elevi nu este o problemă. Școala Dimitrie Sturdza a avut în anul școlar 2015-2016, 634 de elevi. Școala Iorgu Iordan, 655. Cu cât ai elevi mai mulți, cu atât primești mai mulți bani. Banii sunt dați în funcție de numărul elevilor, nu în funcție de nevoi. Așa e sistemul.

Cancelaria

Din piața centrală din Tecuci până la școala Nicolae Bălcescu sunt 2,5 km. Recomandarea localnicilor este să nu mergi pe jos până acolo. Nu ar fi un drum sigur. În afară de multă liniște, drumuri proaste, mult praf nu pare să fie niciun pericol pe traseu.

La școala aceasta sunt înscriși copiii care locuiesc pe 37 de străzi, aceasta ar fi circumscripția școlară. Din 37 de străzi, șase sunt locuite preponderent de populație romă. Sunt străzile aflate exact în spatele școlii. Cum se face atunci că școala are peste 60% elevi romi? Întrebarea pornește o întreagă discuție în cancelaria școlii unde au venit la pauză directoarea, învățătoarele, profesorul de religie, profesorul de sport.

Primele explicații le dă Ramona Pohodnicaru învățătoare în școală din 1995. „Era mult mai bine atunci. Erau mai puțini romi. Și cei care erau atunci erau altfel. Aveau o educație. De prin 2000 pe câmpurile de lângă cartier au început să se stabilească tot mai mulți romi. Odată ce copiii lor au început să vină la școală, românii au început să se ferească. Și-au dus copiii la Școala 6 deși aparțineau de Bălcescu. Și de atunci ni s-a pus eticheta de școală de țigani. „Mutarea se face de obicei după clasa a IV-a.”

 Singurul cadru didactic de etnie romă din școală este Gina Georgeta Dumitru. E pe rând învățătoare și profesor de limba romani și istoria romilor. Situația din școala lor nu e singulară. Românii nu fug neapărat de elevii de etnie romă, crede ea, ci de școlile mărginașe, slabe. Părinții vor școli bune pentru copiii lor. Și uite așa școlile mărginașe rămân cu tot mai puțini elevi până când sunt prea puțini pentru a mai avea personalitate juridică. Speră totuși să se facă ceva în privința domiciliului. Să rămână copilul la școala de care ține.

Potrivit metodologiei de înscriere a copilului în învățământul primar elaborată de către Ministerul Educației, în prima fază sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au solicitat acest lucru la înscriere. În a doua fază se procesează cererile părinților care solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere.

La Tecuci s-a trecut și peste această formalitate. Ne-o spune chiar directoarea Marilena Maria Tivdă: „Anul acesta în prima etapă nici nu am mai ținut să aibă domiciliu în circumscripție. Cum numărul elevilor e în scădere peste tot nu se mai ține cont”. Atunci când se ține cont de metodologia elaborată de Minister părinții au găsit modalitatea prin care să evite școala de circumscripție – viza de flotant.

Între Școala Nicolae Bălcescu și Școala Ștefan Octavian Iosif (Școala nr. 6) este o distanță de un kilometru și jumătate. În 2015 la cea din urmă erau cu 200 de elevi mai mulți decât la Bălcescu. Bălcescu își asigură norma de elevi cu grădinița și o postliceală, rezultatul unui parteneriat cu Liceul Tehnologic din Tecuci.

Directoarea e în Bălcescu de 21 de ani. Ar pleca de aici oricând. Vrea să vadă și altceva. Crede că pentru acești copii și părinții lor nu mai e nimic de făcut. Nu vor și asta e. Părinții nu vor să muncească și să-și dea copiii la școală, iar copiii nu vor să învețe și să vină la școală. E sătulă de câte programe au tot avut și câte oportunități au primit acești oameni. Așa că dacă voiau să facă ceva, făceau. „Nu se prinde nimic de ei”, așa crede directoarea.

 Dincolo de gardul școlii din Tecuci se ridică semeață o biserică. Cu greu s-ar putea spune însă că locurile sunt binecuvântate.

O susține foarte convinsă și Violeta Colea, consilier școlar. Vine o dată pe săptămână sau la solicitare. „Nu s-au găsit modalități de a motiva părintele. Nu există în ADN-ul lor, de exemplu, ideea de curățenie, de igienă personală”, susține consilierul.

Mai puțin categorică e învățătoarea Ramona Pohodnicaru, care mai știe și câteva cazuri fericite, de copii romi care au reușit. Cum au reușit? „Sunt excepții. O chestie de noroc. Nu a fost nici o strategie”, spune învățătoarea.

Cadrul didactic

 Emanuela Costina Cătăuță locuiește în comunitate de 15 ani. A venit după soț. E singura care înainte de orice explicații îmi spune cât se poate de clar: „Copiii nu au nici o vină”. A avut de-a lungul timpului la clasă copii cu mamă lucrătoare sexuală, trimisă la muncă de însuși tatăl, copii părăsiți de mamă. Nu judecă pe nimeni. Nu crede că o mamă pleacă de acasă de bine ce îi e. Dă aceste exemple pentru ca noi să înțelegem de unde vin copiii despre care tot spunem că nu vor pentru că așa sunt ei.

Emanuela are o înțelegere foarte bună a sistemului. Știe care îi sunt lipsurile, știe care ar putea să fie soluțiile. Ar putea renunța oricând la ce face și nimeni nu ar avea dreptul să-i reproșeze ceva. Dar nu o face. E încă pe baricade. E multă apăsare, în vocea ei, dar nu deznădejde. Relatarea ei este mai degrabă un strigăt.

Emanuela Costina Cătăuță e învățătoare la Școala Nicolae Bălcescu și pentru a-și completa veniturile pune unghii cu gel.

„Ai nevoie de suportul părinților. Și în acest caz ei nu sunt.

Da, am nevoie de ajutor, de seminarii, de cursuri aplicate, de soluții adaptate la nevoile lor. Caietele sunt cumpărate de mine, coperțile la fel. Le țin aici ca să fiu sigură că nu le pun pe foc sau că nu le pierd. Dar asta nu e neapărat bine. Poate unul din zece părinți e interesat și vrea să vadă ce face copilul.

 Programa nu e și ea adaptată. Potrivit programei copiii mei ar trebui să aibă niște competențe. Despre ce vorbim? Suntem departe de acele competențe. Cei mai mulți nu au fost la grădiniță. Învățăm lucruri elementare până la scris, citit și socotit.

Acesta e caietul unui copil care vine la școală. Asta e satisfacția mea, aici e meritul meu, ceea ce mă face să mă gândesc că nu iau banii ăștia degeaba. Faptul că acest copil scrie, citește, socotește, că l-am adus în punctul ăsta. Sau când mai văd un fost elev angajat la Kaufland sau fete care merg la liceu. Sunt însă excepții. 

Da, mă apucă disperarea, cum să nu? Sistemul ăsta nu e făcut pentru ei. Pentru acești copii România e cartierul acesta, nici măcar orașul acesta, doar cartierul. Sunt practic sechestrați aici. Și atunci când ies de aici nu știu să gestioneze viața de afară și se apucă de tot felul de rele.

Cum să fiu ajutată? Să aloce fonduri mai multe pentru astfel de școli. Aici noi facem planșele, materialele noi le cumpărăm. Nu putem să o facem la nesfârșit. Practic și noi cosmetizăm situația și nu e în regulă. Dar nici nu pot să zic că de mâine nu mai intru la clasă. Zic o dată, de două ori și apoi mă opresc. Altfel ți se pune o etichetă. Nu poți fi rebel fără să ai pe cineva în spate, o asociație, o autoritate. 

Aici ai senzația că timpul stă pe loc, că nimic nu se schimbă”.

Directorul

Spre deosebire de Școala Nicolae Bălcescu, a doua școală segregată din Tecuci este una centrală. Școala Gheorghe Petrașcu numără 327 de elevi, în această cifră intrând și copiii de la cele două grădințe din subordinea școlii. Grădinițele sunt mixte și merg foarte bine, spune directoarea Gabriela Paiu. Au copii veniți de peste tot din oraș. Școala nu e mixtă. Are 90% elevi romi. „Nu e vorba de segregare. Așa e cartierul de care ține școala, cu populație romă”, explică Gabriela Paiu.

Școala are un program Școală după școală susținut de o organizație, dar doar pentru 20 de elevi. Atât s-a putut, deși directoarea admite că de un astfel de program ar avea nevoie mult mai mulți elevi din școală. Și nu doar elevii au nevoie de suport. Părinții sunt în aceeași situație. Crede că ar fi de folos un program de consiliere pentru părinți, căci părintele în școala ei cam lipsește și nu i-ar strica deloc ajutorul său.

Directoarea Paiu a observat că cel mai bine merg discuțiile cu mamele pentru că sunt mai receptive și mai implicate. Școala nu are nici cabinet medical, nici cabinet psihologic. Ar avea nevoie de ambele. În lipsa lor colaborează cu un psiholog care vine de obicei atunci când sunt evaluările pentru clasa pregătitoare.

„Da, simt neputință când văd că părăsesc școala și nu îi pot convinge să rămână”, spune Gabriela Paiu. „E o luptă prea mare pentru un om mic”, continuă ea. Crede că într-o astfel de situație e nevoie de implicarea mai multor forțe. În bătălia asta ea are nevoie de ajutor.

I-ar ajuta pe copii să fie într-o școală mixtă? Poate, răspunde directoarea. Îi e teamă că într-o școală mixtă copiii vor fi discriminați. Nu e plăcut ca tu să nu ai cu ce să te încalți și colegul tău de bancă să povestească de excursia cu părinții din afara României.

„Suportabilitatea în astfel de situații nu e mare. Și atunci riscul e să abandoneze”, completează Gabriela.

Din 2006 în Galați inspector pentru învățământul special și minorități este Maricel Lazăr. Spune cât se poate de convins că de când a venit el s-a dus în județ o politică de desegregare. Așa că nu au cazuri de segregare. Despre cele trei școli de romi din Tecuci inspectorul susține că sunt așa pentru că asta e populația din circumscripția școlară.

 Îi reamintim inspectorului școlar că nu poate fi cazul unității Nicolae Bălcescu, de unde părinții români își mută copiii pentru că în școală sunt elevi romi. De data aceasta răspunsul devine mai nuanțat. În acest caz e vorba de poziția părintelui, iar inspectoratul nu are ce să facă pentru că legea permite artificii. Și până la urmă, continuă inspectorul, „vrem să fie pace socială. Nu putem îngrădi dreptul părinților să-și dea copilul la ce școală consideră”.

Luminița Costache specialist educație UNICEF spune că „în mod normal copiii ar trebui înscriși unde sunt arondați. Ar trebui să existe o metodă prin care să controlezi acest lucru. Altfel vom vorbi la nesfârșit de școli de elită și școli de categoria a doua sau a treia. Noi ar trebui să avem aceeași calitate a educației în toate școlile din România”, spune Luminița. Ori pentru așa ceva e nevoie de investiție în calitate. Abia atunci când vei oferi aceeași calitate vei putea opri goana după o școală sau alta.

Când românii își mută copiii la o școală la care nu sunt arondați pentru că la școala lor de circumscripție sunt elevi romi, nu vorbim de pace socială, ci de segregare.

În zona Pieței Centrale din Tecuci se află două școli de romi – Gheorghe Petrașcu și Ion Petrovici. Între cele două e o distanță de 600 de metri. La 500 de metri de Petrașcu și 850 de metri de Petrovici se află Școala Dimitrie Sturdza, cu doar patru elevi neșcolarizați, cu logoped și psiholog. Și la un kilometru se găsește Școala Elena Doamna, care avea în anul școlar 2014-2015, 37 de elevi romi (5,53%) din 669.

Când pe distanțe foarte mici avem diferențe majore între școli – la 850 de metri de o școala etichetată ca școală de romi se află o alta cu 5,53% elevi de etnie,  sau când la 500 de metri de o școală cu risc socio-educațional ridicat și cu 90% elevi romi se află cea mai bună școală din oraș atunci nu vorbim de segregare rezidențială, ci de segregare școlară, adică de discriminare și acces inegal la educație de calitate, scrie beta.dela0.ro.

 

Citește în continuare…

Materialul este realizat de Diana Oncioiu pentru platforma media independentă Dela0.ro

sursa foto: internet

Please follow and like us: