Poliția locală nu are atribuții de colectat amenzi și impozite la Tecuci

 

Poliţia locală a Municipiului Tecuci exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, în următoarele domenii: ordinea şi liniştea publică, precum şi paza bunurilor; circulaţia pe drumurile publice; disciplina în construcţii; afişaj stradal; protecţia mediului; activitatea comercială; evidenţa persoanelor; alte domenii stabilite prin acte normative şi administrative.

Obiectivele strategice, așa cum sunt afișate de Poliția locală, sunt: asigurarea siguranței și ordinii publice în arealul de responsabilitate al Municipiului Tecuci; paza obiectivelor și locațiilor aflate în proprietatea sau administrarea Primăriei Municipiului Tecuci; acționarea permanentă și fermă pentru respectarea prevederilor legale, a Hotărârilor Consiliului local privind disciplina în construcții și a afișajului stradal, a protecției mediului și a activităților comerciale; îmbunătățirea permanentă a serviciului polițienesc în slujba cetățeanului.

În Legea 155/2010 la art. 6 și art. 7 regăsim toate aceste atribuții pe care trebuie să le exercite Poliția locală.

Câte dintre aceste atribuții le exercită Poliţia locală Tecuci și câte dintre noile atribuţii sunt abuzuri?

În ultimul timp, polițiștii locali din Tecuci sunt puși să facă alte treburi, pe care nu le au în fișa postului.

Ordinele vin probabil de la șefii lor care, odată cu parcometrele înființate, sunt fixați doar pe plata biletelor și amendarea celor care nu se conformează, precum și cu sancționarea șoferilor care staționează pe tronsonul Centru – Liceul Agricol.

O altă problemă, ivită de curând și semnalată de un cititor este vizita polițiștilor locali la domiciliul localnicilor rămași în urmă cu achitarea impozitelor sau taxele restantante la Primărie.

Cu toate că cetățenii au primit înștiințări trimise prin Poștă despre sumele datorate la buget, mai nou, Poliția locală le bate în ușă pentru a cere banii datorați Primăriei. Chiar dacă sunt însoțiți de un funcționar al Primăriei, polițistul local are rolul de a suna / bate la uși și a informa că vrea bani.

În atribuțiile pe care le exercită polițiștii locali, nu scrie nicăieri că ei ar trebui să se ocupe de colectarea amenzilor, taxelor și impozitelor datorate la bugetul local.

Polițiștii locali ar trebui să fie mai preocupați de câinii agresivi ori cei fără stăpân lăsați în voia sorții pe străzi, de cerșetorii orașului, de cei neajutorați care cad în drum.

Săptămâna trecută, o persoană suferindă a căzut pe trecerea pietonală de la BCR către CEC, vizavi de Matrix. Poliția locală patrula cu mașina de serviciu și s-a făcut că nu vede incidentul. Nu era datoria lor să vadă dacă mai respiră sau nu acea persoană, nu trebuiau să fie în slujba cetățeanului?

Pe cetăţeanul căzut pe mijlocul drumului nu aveau timp să îl ajute. În schimb vânau șoferii care opreau pe tronsonul menționat, pentru a mări încasările Primăriei.

 

Please follow and like us: