Campania „Prin ochii celor mici suntem eroiˮ. Doi militari aleargă de la Galați la Tecuci în scopuri nobile

 

Ziua de 23 aprilie se află înscrisă in calendarul ostăşesc ca zi a Forțelor Terestre Române, categorie de forțe ale armatei al cărei patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință.

An de an, militarii din forțele terestre dovedesc, prin rezultatele foarte bune pe care permanent le obțin, că sunt demni continuatori ai glorioaselor tradiții de luptă moștenite și că au capacitatea și forța necesară pentru a-și îndeplini misiunile ordonate. Totodată, profesionalismul, curajul și calitățile morale și de luptă ale militarilor noștri se bucură de o unanimă recunoaștere în teatrele de operații.

Mai mult decât atât, anul acesta se împlinesc 24 de ani de când  Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost așezat ca ocrotitor spiritual al municipiului Tecuci, pentru vitejia, puterea și credința Lui.

Aceste calități constituie un adevărat imbold pentru generațiile de tineri care apără țara sub faldurile Drapelului de luptă și reprezintă dovada nezdruncinată a continuității și temeiniciei existenței celor două instituții fundamentale, Biserica și Armata, care ocrotesc atât spiritul, cât și liniștea și pacea poporului român.

Ne înclinăm cu recunoștință in memoriam Sublocotenentului Narcis Şonei, decedat la data de 24 aprilie 2005, în timpul desfășurării unei misiuni de patrulare în teatrul de operații din Afganistan, când TAB-ul în care se afla a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat, ceea ce a declanșat detonarea muniției din interiorul transportorului. Militarul a fost decorat cu Ordinul „Virtutea militarăˮ în grad de Cavaler, cu însemn de război. Totodată, aducem un sincer omagiu tuturor celor care s-au jertfit pentru țară pe câmpurile de luptă, tuturor veteranilor de război pentru care credința, datoria și onoarea în slujirea idealurilor de libertate și independență au reprezentat crezul suprem.

Anul acesta, în preajma Sărbătorilor Pascale, prin campania „Prin ochii celor mici suntem eroiˮ, Laurențiu Cobzaru și Costel Mazâlu vin în ajutor copiilor defavorizați, din familii nevoiașe ori din centre de plasament, iar cei care doresc să le fie alături și sa ia parte la acest proiect de suflet printr-o donație, sunt rugați să apeleze numerele de telefon 0742.795.877 (Mircea Totolici) și 0753.699.934 (Liliana Apostu).

Cei doi, militari de profesie, Laurenţiu Cobzaru (Poliţia Militară Galați) şi Costel Mazâlu (ISU Brăila), vor susține un ultramaraton în 25 aprilie, cinstind ziua Forțelor Terestre Române, a Municipiului Tecuci și în memoria eroului tecucean Narcis Șonei. Două drapele vor fi oferite de militarii maratoniști, unul pentru Liviu Șonei, fratele eroului și altul Primăriei Tecuci.

Traseul pentru alergare din 25 aprilie: Poligonul Smârdan – Schela – Pechea – Valea Mărului –  Matca – Tecuci.

Cine sunt inițiatorii acestei acțiuni caritabile

 Militarul gălăţean Laurenţiu Cobzaru, maratonist implicat în susţinerea cauzelor umanitare, alături de Costel Mazâlu, angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, a invitat gălăţenii şi brăilenii dornici de mişcare şi fapte bune să li se alăture pentru a ajuta la crearea de condiţii mai bune pentru micuţii bolnavi internaţi în Secţia de Pediatrie a Spitalului de Urgenţă din judeţul Brăila.

Cauza, menită să aducă un strop de veselie în secţia mult prea cenuşie, a fost susţinută de cei doi militari şi în 31 martie, cu ocazia Maratonului Nisipului, de la Constanţa. La competiţia la care au alergat alături de maratonişti din toată ţara, Laurenţiu Cobzaru a ocupat locul I la categoria sa de vârstă şi locul al treilea la general şi a donat premiul de 200 de lei campaniei de susţinere a Secţiei de Pediatrie.

Cei doi militari sunt şi iniţiatorii crosului „Fii tu un erou pentru copilul tău!”, eveniment sportiv programat și pentru ziua de duminică, 21 aprilie, ora 10, în Parcul Monument din Brăila, la care sunt aşteptaţi să participe cât mai mulţi brăileni sub deviza „Împreună facem sport şi strângem bani pentru confortul micuţilor pacienţi de la Spitalul Judeţean Brăilaˮ.

 

Foto: viata-libera.ro