Depistați la volan sub influența alcoolului

 

La data de 20 aprilie, în jurul orei 16.30, polițiștii au depistat un conducător auto băut, în timp ce conducea autoturismul pe o stradă din comuna Umbrărești. Bărbatul, de 38 de ani, din aceeași localitate, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea înregistrată de acesta fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A doua zi, duminică, polițiștii au testat alcoolscopic șoferul unui autoturism care circula pe strada Gheorghe Petrașcu din municipiul Tecuci. Bărbatul, de 32 de ani, din comuna Munteni, a prezentat valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ultimul dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului i-a fost întocmit unui bărbat, de 71 de ani, din comuna Drăgănești, care, conducând autoturismul pe D.N. 25, în aceeași localitate, a efectuat manevra de mers înapoi și a acroșat un alt autoturism. La testarea alcoolscopică, bărbatul a prezentat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.