Tecucenii vor Untold-ul lor iar primarul Hurdubae doarme

 

Nevoile tecucenilor ating o gamă foarte largă, de la străzi asfaltate, la un spital nou (nu doar promisiuni pe hârtie), până la evenimente culturale de mare anvergură pentru a pune orașul pe harta României din nou.

Între anii 2012 – 2016, fosta administrație a reușit cu succes să organizeze sau să susțină evenimente cultural-artistice de nivel regional și național, unele fiind și televizate (Festivalul Muștarului). Din 2016, de când C.C. Hurdubae a preluat scaunul de edil, majoritatea evenimentelor mari au dispărut, puține supraviețuind din dorința Casei de Cultură de a-și justifica bugetul și implicit existența.

Nenumărate festivaluri de muzică folclorică, folk, ușoară sau de poezie au fost organizate la un nivel minim de mediatizare, care în mare parte, existau de zeci de ani. În anul 2017, la inițiativa unor tineri, a luat naștere Festivalul Insula, un festival pentru tineretul din Tecuci și zona Moldovei. Cu sprijinul autorităților locale și al actorilor privați, a reușit să ajungă ceea ce este astăzi, un festival național care a găzduit peste 10.000 de participanți în primii 2 ani și despre care au vorbit multe publicații regionale și naționale.

Ediția 2019 va avea loc în 31 Mai – 2 Iunie, fiind prima ediție 100% privată, fără nici un fel de implicare a autorităților locale, asta datorită capacităților minime ale primarului de a conștientiza anvergura și importanța acestui eveniment pentru oraș. Pe când în Vest, la Sibiu, Cluj, în Est la Iași sau în Sud la Constanța, autoritățile locale oferă tot suportul logistic și material de care dispune, la Tecuci, C.C. Hurdubae încearcă să-și câștige un alt mandat prin neglijarea dorinței tinerilor.

Vom fi prezenți la acest eveniment și vă vom relata impresiile tecucenilor din timpul și de după festival.

Felicitări, domnule primar, tocmai v-ați câștigat o „vacanță definitivăˮ după iunie 2020!

 

Sursa: jurnalistul.eu