Social-democrații huiduiți la Galați înaintea mitingului electoral

 

Aproximativ 500 de oameni protestează în această dimineață la Galați, în zona Tribunalului, în timp ce Liviu Dragnea era așteptat să participe la un miting electoral PSD, programat la Casa de Cultură.

 „PSD, ciuma roșie” sau „Hoții, hoții!”, scandează cei strânși în fața Palatului de Justiție din Galați.

Jandarmii au format un cordon în jurul protestatarilor. Mai multe persoane prezente susțin că în tabăra celor câtorva mii de susținători ai PSD se poate intra doar cu stegulețe.

Scandările protestatarilor sunt acoperite de muzica dată tare din difuzoare, scrie hotnews.ro.

După „fuga de la Iași”, Liviu Dragnea insistă să-și facă „mitingurile de forță” prin țară, cu oameni aduși cu autocarele. Azi, la Galați, s-a repetat primirea de la Iași: mitingul PSD a fost primit de gălățeni cu huiduieli și scandări.

 Spre marea lor surpriză (și chiar neînțelegere), pesediștii care au coborât din autocare au fost întâmpinați cu ostilitate de gălățeni, care le-au strigat că sunt „sclavii lui Dragnea”.

30.000 de oameni și-a propus Partidul să aducă la Galați, iar pentru asta au fost mobilizați toți șefii autorităților publice, relatează presa din Galați. Ca să se facă numărul, filialele din Moldova ale PSD au trimis autocare cu simpatizanți.

„Marș din orașul nostru” se intitulează contramanifestația gălățenilor, desfășurată la această oră, scrie republica.ro.

 

sursa foto: Galaţiul nostru