Tecuci: Participanţi la mitingul lui Dragnea în febra îmbarcării

 

Vineri, 10 mai, Hurdubae a avut ședință cu funcționarii Primăriei Tecuci. Le-a  adus la cunoştinţă că le recomandă să meargă la mitingul programat astăzi la Galați.

 La şedinţă s-a ridicat tocmai Arhip Rodica, pesedistă convinsă, care i-a spus primarului că funcţionarii nu au voie să facă politică. Primarul a răspuns că în timpul liber fiecare face și politică. „Vă recomand să veniți. Deci, trebuie să participaţi!”, a concluzionat Hurdubae.

În această dimineaţă, după ora 8, cei din conducerea societăţilor tecucene, numiţi de PSD, făceau prezenţa celor care trebuiau să plece la Galaţi.

 Pe strada Elena Doamna, în colţul clădirii care găzduieşte cantina socială şi Serviciul de Asistenţă Socială, Diaconu Monica, proaspăt numit şef al unui serviciu la Spital, şi Vrăjescu Daniel, de la Asistenţa Socială, făceau prezenţa asistaţilor sociali.

În spatele Primăriei, Grosu Daniel, director la Cimitir şi Zone Verzi, superviza prezenţa salariaţilor de la societăţile tecucene.

Cel puţin 9 autocare, alături de microbuze şi maşini personale, erau masate pe strada Elena Doamna în aşteptarea celor care trebuiau să plece la mitingul PSD de la Galaţi.

 Pentru a împiedica ambuteiajele, Poliţia locală a desfăşurat agenţi cu scopul de a dirija traficul rutier.

În scurt timp, pe imaginile care vor apărea pe reţelele sociale, vom putea vedea care sunt tecucenii, plătiţi din bani publici, care au reprezentat interesele PSD Tecuci la mitingul organizat de Dragnea la Galaţi.