Lucian Costin: „Ministrul Transporturilor și-a adus aminte de centura abandonată a Tecuciului”

 

Lucian Costin, președintele PNL Tecuci: „În plină campanie electorală, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, ipocrit, și-a adus aminte de șantierul abandonat al șoselei de centură a Tecuciului”

O nouă ipocrizie, marca PSD se va consuma duminică, 19 mai, când ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, va vizita șantierul abandonat al șoselei de centură.

„De fapt, un nou exercițiu de imagine manipulator, un nou prilej pentru ministru Cuc să mai bifeze  o ședință foto. Tecucenii s-au săturat. De nouă ani sunt mințiți. Vizita ministrului Răzvan Cuc va scoate pe șantier câteva utilaje și muncitori în salopete noi, după care toată lumea va pleca acasă, iar șantierul va rămâne, în continuare, încremenit”, a declarat Lucian Costin, președintele PNL Tecuci.

Începută acum mai bine de nouă ani, lucrările la șoseaua de centură au fost sistate, iar astăzi doar paznicii mai pot fi zăriți pe șantierul abandonat al șoselei de centură a Tecuciului. Lucian Costin îl critică în termeni foarte duri și pe senatorul de Galați, Daniel Butunoi, președintele Comisiei de Transporturi și Infrastructură din Senat, pentru dezinteresul manifestat în finalizarea lucrărilor la șoseaua de centură a municipiului Tecuci.

„Surprinzător este că și senatorul PSD de Galați, Daniel Butunoi, avansează periodic noi termene de finalizare a acestui obiectiv, fără însă ca vreun utilaj să se apuce de treabă. Minciuni grosolane. În tot acest timp, orașul este sufocat de numărul mare de autoturisme care-l tranzitează. Ori nu se pricepe, ori nu are niciun cuvânt de spus în Guvernul PSD – ALDE. În calitatea pe care o are, aceea de președinte al Comisiei de Transporturi și Infrastructură, senatorul Daniel Butunoi ar trebui să monitorizeze permanent activitatea Ministerului Transporturilor și să-i ceară explicații ministrului Răzvan Cuc pentru stadiul lucrărilor la șoseaua de centură. Dar, corb la corb nu-și scoate  ochii”, a mai declarat Lucian Costin, președintele PNL Tecuci.

Pe lângă dezinteresul manifestat față de modernizarea infrastructurii rutiere, PSD dă dovadă de ipocrizie maximă atunci când promovează statistici mincinoase, iar oficiali precum ministrul Cuc și senatorul Butunoi se întrec în ședințe foto și exerciții de imagine.

„PSD toarnă doar promisiuni în loc de asfalt. La toate nivelurile, fie că vorbim de orașe conduse de primari PSD, fie că vorbim de proiecte mari de infrastructură, dezinteresul și nepriceperea sunt evidente. Peste tot, în zeci de orașe, străzile sunt pline de gropi, iar de construcția unor drumuri noi sau autostrăzi nici nu poate fi vorba. Din cauza unor asemenea personaje rătăcite în funcții de decizie, România ocupă primul loc din țările Uniunii Europene la numărul de accidente și persoane decedate pe șosele. Deși au la dispoziție fonduri europene, cei din PSD nu doresc să le acceseze, pentru că banii europeni sunt supuși unor reguli și controale foarte stricte. Nepriceperea lor face ca întreaga populație să sufere”, a mai precizat Costin.

 

Biroul de presă al PNL Tecuci

 

Please follow and like us:
error: Content is protected !!