Patru răniţi într-un accident produs la Gohor

 

Vineri, 31 mai, în jurul orei 14.20, pe D.J. 241, în comuna Gohor, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea a patru persoane.

Astfel, un bărbat, de 40 de ani, din comuna Brăhășești, a condus autoturismul dinspre comuna Țepu. La un moment dat, şoferul a pierdut controlul direcției, a intrat în șanțul de pe sensul opus și s-a oprit într-un podeț betonat.

În urma impactului, atât conducătorul auto, cât și alte trei persoane cu vârste cuprinse între 32 și 40 de ani, aflate în mașină, au suferit leziuni, fiind transportate la spital unde au rămas internate pentru îngrijiri medicale.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Please follow and like us: