Tic-tac! AMR 359 zile

 

A rămas mai puţin de un an până la alegerile locale din 2020, atunci când actuala administraţie din Tecuci îşi va face bagajele.

O dată cu Hurdubae vor trebui să plece şi toţi directoraşii care nu au reuşit să facă faţă unui municipiu de talia Tecuciului şi au avut impresia că administrarea municipiului e un fel de hăhăială în care se ghiftuiesc pe banii tecucenilor.

Până mai ieri Viorel Burlacu alerga din televiziune în televiziune pentru a pune Tecuciul pe harta scandalurilor tv. Şi-a găsit liniştea abia după ce a fost uns director la Muzeu.

„Nu sunt bune. Facem noi altele”, pare să fi fost deviza administraţiei PSD la început de mandat.

Nu a fost bun mobilierul achiziţionat de fosta administraţie, dar s-au folosit de acel mobilier de fiecare dată când au avut ocazia.

 Nu a fost bun nici sistemul care permite monitorizarea persoanelor care intră şi ies din Primărie, l-au trecut pe linie moartă, dar au fost nevoiţi să îl reactiveze după ce au înţeles eficienţa lui.

Nu a fost bun nici ziarul editat de Primărie, dar acum deplâng lipsa lui.

Iar exemplele pot continua. În vreme ce fosta administraţie a lăsat lucrurile în urma sa, actuala administraţie nu prea are ce să lase. Anul acesta nici măcar Zilele Municipiului nu am avut. Despre Revelion nici nu mai vorbim.

Cu toate acestea la bugetul municipiului s-au strâns aceeaşi bani, ba chiar mai mulţi dacă ţinem cont de taxele şi impozitele care s-au mărit la Tecuci. Unde sunt banii? Poate vom afla de la viitoarea administraţie.

Un alt fapt reprobabil al actualei administraţii a ieşit la iveală astăzi. Domeniul tecuceanul.ro, care aparţinea ziarului desfiinţat, este folosit, prin redirecţionare, de cel mai fervent critic al publicaţiei la vremea respectivă. Altfel spus, un întreprinzător tecucean, cu veleităţi de jurnalist, se foloseşte de marca Tecuceanul pentru a creşte vizualizările site-ului pe care îl deţine. Aceasta este o inducere în eroare a cititorilor, sau, altfel spus, încă o manipulare.

Au mai rămas 359 zile 00:05:21 ore, 00:05:20, 00:05:19, 00:05:18… Tic-tac!

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × one =

error: Content is protected !!