Săptămâna nebună. Deciziile și declarațiile coaliției PSD – ALDE

 

Pentru a vă face o mai bună idee despre cine sunt cei care țin frâiele României și încotro se îndreaptă aceasta, vom considera că lucrurile de mai jos s-au întâmplat într-o săptămână.

Săptămâna nebună

Luni – Un deputat PNL a depus în Senat proiectul unei legi care prevedea mărirea alocațiilor pentru copii. Legea a fost respinsă de senatorii PSD și ALDE, care au majoritate în Senat.

Marți – Legea privind mărirea alocațiilor ajunge în Camera Deputaților. Legea este adoptată cu scandal, în ciuda împotrivirii principalelor partide aflate la guvernare, PSD și ALDE.

Miercuri – Politicienii din coaliția aflată la guvernare folosesc toate canalele media pentru a povesti românilor cum au mărit ei alocațiile copiilor, deși în realitate opoziția a făcut acest lucru.

Spre seară apar cifre îngrijorătoare despre inflația din România. Coaliția PSD – ALDE reacționează imediat spunând că inflația se datorează opoziției care a insistat să se mărească alocațiile copiilor.

Joi – În Senat a ajuns legea pentru mărirea punctului de pensie. Senatorii PSD și ALDE, care au majoritate, nu au reușit să treacă această lege datorită faptului că o parte dintre senatorii acestor două formațiuni au absentat. Nu au putut sau nu au vrut să treacă această lege, acest lucru este neclar.

Vineri – Politicienii coaliției au declarat că legea nu a trecut din cauza faptului că senatorii opoziției au votat împotrivă. În realitate senatorii din opoziție s-au abținut.

Comportamentul de grădiniță al politicienilor aflați în coaliția de guvernare este evident. Să sperăm că la toamnă vor trece în clasa întâi.