Alexandru Mironescu. 116 ani de la naşterea Cetăţeanului de Onoare al Tecuciului

 

Alexandru Mironescu s-a născut pe 10 iulie 1903, la Tecuci. Între anii 1922-1926 urmează Facultatea de Fizică și Chimie din București. Face studii științifice aprofundate la Paris, între anii 1926-1929.

Întors în țară, devine dascăl al Facultății de Științe din București. În 1931 se căsătorește cu Maria Constantin și au doi copii, Ileana și Șerban. Scrie mult, atât cărți științifice, cât și duhovnicești.

Calvarul începe pe 14 iulie 1958 când este arestat, împreună cu fiul său Șerban.

Casa profesorului Alexandru Mironescu de pe strada Vasile Lascău era o adevărată universitate spirituală. Se adunau aici câte 20-30 persoane. Discuțiile erau de ținută duhovnicească aleasă, dar nu lipseau – cum este normal – sublinierile cu caracter politic.

 Datorită acestor „învinuiri”, Tribunalul militar al regiunii a II-a București, avându-l ca președinte pe Hirsch Emil, a hotărât „în numele poporului”, pe 8 noiembrie 1958, ca Mironescu Alexandru să fie condamnat „la 20 ani muncă silnică și 10 ani degradare civilă”.

După cinci ani de temniță, datorită amnistiei generale, va fi eliberat în 1963. Scrie mult, dar nu poate publica, pentru că scrierile sale erau cu conținut religios. Amintim câteva din lucrările lui: „Ziduri vii”, „Floarea de foc”, „Serile singurătății”, „Poemele Filocalice”, etc. Unele au văzut lumina tiparului după 1989.

Se mută la Domnul în anul 1973, bolnav fiind de cancer și suferind mult.

Părintele Benedict Ghius, care l-a prohodit, își încheia astfel cuvântul: „Omul de știință, profesorul fascinant, gânditorul cu vast orizont de cultură, de finețe, de informație, scriitorul consacrat care a fost Alexandru Mironescu, a fost totodată și un profund credincios, un credincios practicant, și un mărturisitor puternic – și întotdeauna substanțial – al credinței noastre. Alexandru Mironescu a iubit credință autentică, a cunoscut-o, a trăit-o și a mărturisit-o fără emfază. Dimpotrivă, <cu simplitate și normalitate>, cum îi plăcea lui să spună, așa cum vorbim despre lucrurile dragi și de maximă seriozitate ale vieții noastre de oameni. Despre toată credința aceasta a lui vor mărturisi la vremea lor, manuscrisele care au rămas de la el”.

 

sursa: crestinortodox.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 2 =